Severinenii au acces în turul secund

18 Jul. 2010, 22:59 Liga 3

Deși oaspeții au marcat primul și ultimul gol al partidei, CS
Termo Dr. Tr. Severin a câștigat cu scorul de 4-2 confruntarea cu
CS Ralbex Turcinești și s-a calificat în turul al doilea al Cupei
României. Echipa pregătită de Iulian Băbaș a marcat prin atacantul
Mario Porcescu (‘9, ’43, ’55) și fundașul Costinel Stanciu (’62),
iar pentru trupa lui Cristi Popescu au punctat prin vârful Adrian
Tarhat (‘7) și fundașul Aurel Amzucu (’86).

Pe lângă cele patru goluri consecutive, gazdele au trimis și de
3 ori balonul în bară. Înaintea meciului din cadrul primului tur al
Cupei României, niciuna dintre combatante nu disputase vreun
amical.

„Meciul a curs în favoarea noastră, dar mai avem
mult de lucru. Campionatul începe peste aproximativ o lună de zile
și cred că avem suficient timp să ne punem la punct. Încercăm să
aducem și câțiva jucători de valoare”
, a spus
președintele Dumitru Nebejea.

Se înființează FCM Drobeta?

Oficialul severinean a vorbit și despre posibila fuziune dintre
divizionarele C Termo Dr. Tr. Severin și Minerul Valea Copcii,
situație în care noua echipă ar beneficia și de sprijinul financiar
al Consiliul Local Dr. Tr. Severin și al Consiliul Județean
Mehedinți: „Avem programată o întâlnire cu conducerea
echipei de fotbal Minerul, după care vom anunța rezultatul acestor
tratative. În câteva zile vom știi dacă se va concretiza sau nu
acest proiect”
.

Echipa nou-înființată s-ar putea numi FCM Drobeta sau FC Drobeta
2010, iar oficialii vor analiza și posibilitatea achiziționării
unui loc în Liga a II-a. De altfel, Minerul Valea Copcii nici n-a
mai fost programată în primul tur al Cupei României, după ce
oficialii mehedințeni au anunțat FRF că echipa nu va face
deplasarea la Moldova Noua, pentru confruntarea cu divizionara D FC
Moldoforest.

articol scris de Mircea
OGLINDOIU

18 Jul. 2010, 22:59 Liga 3
Pe aceeași temă