:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fflorin-blaj-fc-bacau-1024x703.jpeg)
Tribunalul Brașov a decis, la finalul lui 2024, că FC Brașov Steagul Renaște a intrat oficial în procesul de insolvenţă. Cererea de intrare în insolvență a fost formulată de Direcția de Administrare a Infrastructurii Sportive (DAIS), prin reprezentantul Emilian Cernica.
Administratorul judiciar a făcut analiza asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a ACS FC Brașov Steagul Renaște. Raportul cuprinde acuzații grave la adresa celor care dus clubul în incapacitate de plată
În raportul oficial publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), întocmit de Arion Alexandrina Felicia, administratorul judiciar, se menționează că ”apariția insolvenței se datorează membrilor organelor de conducere, la cererea acestuia, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului sa fie suportată de membrii organelor de conducere și sau supraveghere din cadrul asociației, precum și orice persoane care au contribuit la starea de insolventa a debitorului.
Considerăm că necesitatea efectuării acestui demers judiciar este susținută și de împrejurarea că în prezent se fac cercetări penale cu privire la săvârșirea unor infracțiuni legate de nerespectarea obligațiilor fiscale”.
Conform raportului, principalele cauze care au dus la declanșarea insolvenței sunt:
Raportul a identificat și persoanele care au avut funcții executive în perioada în care clubul a acumulat datorii și a intrat în incapacitate de plată.
Clubul brașovean are datorii totale recunoscute oficial în insolvență în valoare de peste 16 milioane de lei (3,2 milioane euro). Printre creditori înscriși la masa credală se află și Mărginean, Mățău, Oprea, Marius Babeiu, Ilie Luca, Șerban Moraru, dar și antrenorii Adrian Szabo, Rareș Forika, Daniel Mutu, Vasile Mureșan, Lucia Ghioc, Levente Mihok pentru care nu s-au achitat drepturile salariale. Pe lista creanțelor chirografare se află mai multe societăți, dar și FRF cu suma de 42.072,45 lei!
În cei doi ani de activitate la nivel de seniori, după cesionarea locului în Liga 2 al nou-promovatei Corona Brașov, noul FC Brașov i-a avut ca președinți pe Ioan Mărginean și Marin Mitran.
Sub conducerea fiecăruia, clubul a avut non-stop litigii, a acumulat în timp record datorii și a ajuns în cele din urmă la excluderea din competiție fiindcă nu a mai îndeplinit condițiile minime de participare în Liga 2.
În vara lui 2023, FC Brașov nu a primit Licența pentru Liga 2. Echipa finanțată timp de doi ani de CL Brașov nu s-a mai înscris în sezonul 2023-2024 al Ligii a 3-a, iar clubul era înglodat în datorii. FC Brașov Steagul Renaște a fost dezafiliat de Federația Română de Fotbal la mijlocul lunii martie 2024.
Totul din cauza unui management dezastruos la care au contribuit oficialii clubului instalați de primarul Allen Coliban și consilierul local Sebastian Bădulescu. Clubul a tocat în cei doi ani de activitate sume importante de bani de la bugetul local și a lăsat în urmă numeroase litigii și datorii uriașe. Totuși, până acum nimeni nu a plătit pentru tot ce s-a întâmplat.
Ultimul președinte al clubului a fost Dragoș David, un fost politician.
”Sunt datorii de 400.000 de euro, la DAIS, la ANAF, dar și la angajați sau terți. Datoriile s-au tot rostogolit și s-au acumulat și dobânzi. Cred că este vorba de foarte multă neglijență care a dus la această situație.
Aștept și eu rezultatul auditului financiar, care ne va spune exact ce s-a întâmplat din punct de vedere financiar. Nu cred că a fost un management bun asigurat de foștii președinți, pentru că sunt mulți oameni nemulțumiți”, spunea David în octombrie 2023.