Farul 2 are gânduri mari în 2022, deși nu e sigură nici măcar de locul în play-off-ul Seriei 3 a Ligii a 3-a. Constănțenii sunt chiar pe poziția a 4-a, dar au numai două puncte peste locul 5, Gloria Albești. Planul a fost făcut în pauza de iarnă, iar obiectivul e unul clar, promovarea în Liga 2.
Farul 2 este prima rampă pentru fotbaliștii academiei a cărei baze a fost pusă de Gheorghe Hagi. Puștii cei mai talentați iau pulsul fobalului profesionist la ”satelit”, dar asta nu înseamnă că echipa a doua a Farului nu are și alte obiective.
Antrenorul principal Sorin Rădoi a vorbit la reunirea echipei despre toate discuțiile pe care le-a purtat cu ”Regele” și cum vor decurge pregătirile înainte de ultimele meciuri din campionatul regular al Ligii a 3-a.
Farul 2 va face pregătirea, în primă fază, cu prima echipă, pentru ca tinerii să prindă mai multă experiență în raport cu contactul cu fotbaliști care evoluează în Liga 1.
”Începem anul cu gânduri mărețe. După cum am declarat și când am încheiat 2021, ne dorim să promovăm și să formăm cât mai mulți jucători pentru echipa mare. Am discutat cu Gheorghe Hagi și în vacanță și am decis să începem împreună pregătirea. Îmi doresc ca mulți jucători de la Farul 2 să facă pasul la echipa mare și, în același timp, să demonstrăm cu toții că merităm să fim la Farul.
Pentru jucători, nu e plăcută această pregătire, dar, în același timp, ne bucurăm că, dată fiind perioada mai lungă, putem crea automatisme între jucători. E benefic că avem mai mult timp la dispoziție pentru pregătire. Îmi doresc să începem foarte bine campionatul, să reușim să câștigăm cele trei meciuri care ne-au mai rămas, iar apoi, în play-off, să continuăm să obținem rezultate bune”, a declarat Sorin Rădoi.
Gabriel Dănuleasă, fundaș central de 18 ani, este unul dintre tinerii care pot face trecerea definitiv de la Farul 2 la prima echipă. Și el a vorbit despre partea a doua a campionatului din Liga 3, în care ”satelitul” formației din Constanța va încerca, în primă fază, să le ia fața formațiilor CS Afumați, SC Popești Leorgeni și Agricola Borcea.
”Obiectivul principal e să promovăm. Toată lumea știe aceasta și muncim în fiecare zi pentru a atinge acest țel. Pasul spre echipa mare e în funcție de cum muncim. Important e să ne ridicăm cât mai mult și totul va veni pe parcurs. Ne pregătim acasă și e bine că suntem alături de echipa mare.
Avem jocuri și sper să fie totul în regulă. Suntem zi de zi sub observație și trebuie să dăm mereu ce avem mai bun. Și în Liga Elitelor Under 19, avem același obiectiv, să luăm titlul, pentru a putea juca apoi în Youth League“, a precizat Gabriel Dănuleasă.
În cele 15 etape scurse din Liga 3, Farul 2 a adunat 27 de puncte, punctaj care o plasează pe locul 4, cum spuneam, la două lungimi peste următoarea clasată, Gloria Albești. Primul loc în Seria 3 este ocupat de CS Afumați (38 de puncte), iar pe locurile 2 și 3 se situează SC Popești Leordeni (31 de puncte) și Agricola Borcea (30 de puncte).
În 2022, Farul 2 va debuta pe teren propriu, chiar cu liderul seriei.
Foto și video: Farul
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-a-plecat-pana-la-urma-la-turneul-amical-din-croatia-jucatorii-s-au-razgandit-dupa-amenintarile-ca-vor-fi-dati-afara-antrenorul-ionut-mosteanu-a-ramas-acasa-presedintele-ci-19215723
https://liga2.prosport.ro/liga-3/scandal-la-suceava-jucatorii-forestei-au-refuzat-sa-plece-in-cantonamentul-din-croatia-in-solidaritate-cu-antrenorul-ionut-mosteanu-oprit-de-bodyguarzi-sa-urce-in-autocar-la-indicatiile-conducerii-19215663
https://liga2.prosport.ro/liga-3/drama-unui-fotbalist-de-la-jiul-petrosani-cere-ajutor-pentru-fetita-sa-intr-o-lupta-contra-cronometru-pentru-a-i-da-o-sansa-la-viata-19215655
https://liga2.prosport.ro/liga-3/florin-maxim-omul-record-din-liga-3-are-48-de-meciuri-fara-infrangere-si-un-singur-tel-sa-promoveze-cs-hunedoara-nu-fac-titlu-de-glorie-din-aceasta-statistica-19215633