:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fsomuz-falticeni-1-1024x576.jpg)
Eugen Beza are cale liberă să revină ca antrenor în Liga 2, la aproape un an și jumătate de la despărțirea sa de Campionii FC Argeș.
SCM Râmnicu Vâlcea, echipa pe care Beza a condus-o în sezonul recent încheiat, a anunțat ”ruptura” de sibian și destinația sa, CSC Șelimbăr, unde, din informațiile Liga2.ro, acesta și-a început treaba încă din data de 1 iulie.
Eugen Beza revine ca antrenor la CSC Șelimbăr, echipă pe care a mai condus-o în Liga 2 în perioada iulie 2021 – noiembrie 2022, iar mutarea a fost anunțată nu de formația sibiană, ci de fosta echipă condusă de acesta.
SCM Râmnicu Vâlcea i-a mulțumit marți, 8 iulie 2025, lui Eugen Beza pentru colaborarea din ultimul sezon, în care a fost aproape de promovarea în Liga 2, ratată, însă, la loviturile de departajare, în fața celor de la Gloria Bistrița Năsăud. Beza nu a mai acceptat să rămână în Liga 3 încă un an și a aranjat lucrurile pentru a se întoarce la o echipă aproape de casă, pe care a mai condus-o în trecut și de care s-a despărțit cumva forțat, nemaidorit!
”Mulțumim, Mister Eugen Beza și mult succes în noul tău proiect!”, sună anunțul celor din Zăvoi, care au publicat și o fotografie cu Beza, în care se prezintă trecerea sa de la SCM Râmnicu Vâlcea la CSC Șelimbăr.
În schimb, CSC Șelimbăr, formație la care Beza a început treaba încă de la 1 iulie, chiar din ziua în care a împlinit 47 de ani, continuă și acum, până la momentul publicării acestui articol, să păstreze secret revenirea antrenorului!
Altfel, SCM Râmnicu Vâlcea a mai comunicat oficial și despărțirea de antrenorul cu portari Viorel Dumitrescu, ajuns între timp la Unirea Slobozia, în prima ligă, dar și de jucătorii Alexandru Dinoci, pe care l-a avut sub formă de împrumut de la Campionii FC Argeș, și Răzvan Tamași, anunțat deja oficial de Chindia Târgoviște.
”Mulțumim, Mister Viorel Dumitrescu și mult succes în noul tău proiect!
Mulțumim, Alexandru Dinoci pentru munca depusă la SCM Râmnicu Vâlcea şi îţi urăm mult succes!
Mulțumim, Răzvan Tamași pentru munca depusă la SCM Râmnicu Vâlcea şi îţi urăm mult succes!”, au anunțat vâlcenii.
Trupa din Zăvoi a început pregătirea noului sezon de Liga 3 de luni, 7 iulie, sub comanda preparatorului fizic Ștefan Bulmagă, însă clubul nu a comunicat, momentan, nimic despre revenirea la antrenamente și ce jucători mai are în lot. Miercuri, 9 iulie, la club este așteaptat să ajungă Constantin Schumacher, antrenor despărțit recent de Minaur Baia Mare, altă echipă care a ratat în această vară promovarea în Liga 2, însă din faza semifinalelor barajelor.
Foto: SCM Râmnicu Vâlcea