Dorinel Munteanu, în vârstă de 48 de ani, a fost numit director tehnic al echipei CSM Școlar Reșița, formație care evoluează în Liga a 3-a, informează, vineri, site-ul Federației Române de Fotbal. Fostul internațional va ocupa funcția de director tehnic al clubului și, pe lângă alte sarcini pe care le va avea, va participa la antrenamentele echipei, alături de antrenorul principal Leontin Doană.
Despre revenirea în fotbalul românesc, Dorinel Munteanu a declarat: „Îmi doresc să nu se facă nicio speculație, n-am venit la Reșița să-i iau locul lui Leontin Doană și vreau să fie foarte clar faptul că am venit să sprijin această echipă prin tot ceea ce știu eu. Discut foarte mult cu Leontin Doană, el este cel care ia deciziile, iar eu împreună cu staff-ul administrativ încercăm să-i asigurăm toate condițiile antrenorului. Doană este cel care a promovat echipa în Liga 3 și încercăm împreună să ajungem în Liga 2. Mă bucură faptul că avem câțiva jucători tineri foarte talentați care provin de la centrul de copii și juniori de la Reșița. Mă refer la Szijj, Bloju, Săndescu și Muselin”.
„Consider că este un lucru benefic venirea la echipă a lui Dorinel Munteanu. Noi am plecat la drum cu gândul să ocupăm unul dintre primele șase locuri, am ajuns sus în clasament, iar acum sperăm să ajungem în Liga 2. Dorinel este un prieten foarte bun al meu, orice sfat este bine-venit, iar cel care va răspunde de rezultate dacă nu vor fi cele așteptate de noi, acela voi fi eu”, a afirmat, la rândul său, antrenorul Leontin Doană.
CSM Școlar Reșița are drept obiectiv promovarea în Liga a 2-a, a anunțat primarul orașului, Ioan Popa. „Aș vrea să vă anunț cu bucurie de faptul că, în urma unor discuții pe care le-am avut în interiorul clubului împreună cu Dorinel Munteanu, am convenit de comun acord, ca în perioada următoare să-l integrăm în echipă și să ni se alăture în demersul nostru de-a încerca să promovăm în Liga 2”, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.
CSM Școlar Reșița întâlnește sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului, formația Millenium Giarmata, în etapa a 19-a a Ligii a 3-a, seria a patra. Noua echipă a lui Dorinel Munteanu se află pe locul al treilea în clasament, cu 33 de puncte, la două puncte de liderul Industria Galda și la un punct de ocupanta poziției secunde, Național Sebiș.