„Adrian Chiriță nu avea forță să investească la CSM Târgoviște!”

15 Sep. 2009, 15:12 Liga 3

Pentru prima dată de la ruperea parteneriatului cu omul de
afaceri Adrian Chiriță, oficialii lui CSM Târgoviște au acceptat să
vorbească deschis presei, enumerând argumente pentru anularea
înțelegerii inițiale. „Eu unul nu am fost de acord de la început cu
venirea domnului Chiriță la echipă. Îi cunosc trecutul, m-am
interesat și la Federația Română de Fotbal, și la majoritatea
oamenilor de fotbal din județ etc. Ținând cont de toate aceste
păreri, mi-am dat seama că Adrian Chiriță nu este un om cu forță
financiară ca să susțină CSM-ul. Repet, nu am fost de acord de la
bun început, cunosc faptul că dumnealui a fost izgonit de la UTChim
Găești după ce a cheltuit câteva sute de milioane din bugetul celor
de acolo. Deci să fie clar, a cheltuit, nu a investit la Găești.
Mai mult, a vrut să preia echipa din Conțești, apoi pe cea din
Valea Mare, nu a fost acceptat nicăieri, astfel că am considerat că
nu este omul potrivit pentru CSM”, vorbește delegatul clubului,
Armand Mihălăchioiu. Foarte probabil, conducerea lui CSM va
organiza în zilele următoare o conferință de presă pentru a explica
toate amănuntele acestui caz.

Articol scris de Ionuț
MARIN

15 Sep. 2009, 15:12 Liga 3
Pe aceeași temă