ACS Mediaș, locul 1 în play-out-ul Seriei a 6-a a Ligii 3 în sezonul trecut, a trecut de Inter Stars Sibiu, locul 4 în aceeași serie, în primul lor meci oficial din sezonul 2026/27.
Cele două formații din județul Sibiu au fost puse de FRF să joace în Turul 1 al Cupei României, iar medieșenii și-au asigurat victoria, cu scorul de 2-0, în deplasare, miercuri, 29 iulie 2026, încă din prima repriză a confruntării.
ACS Mediaş s-a impus cu 2-0 pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor” din Sibiu, în faţa Interului, în primul tur al Cupei României. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză.
Scorul a fost deschis de Raul Hăjmăşan în minutul 15, Andrei Streinu dublând avantajul medieşenilor în minutul 35.
”Băieții noștri au făcut un meci solid din primul până în ultimul minut, au controlat jocul și au gestionat avantajul construit în prima repriză, obținând o calificare meritată. Le mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături și privim cu încredere către următoarele provocări”, a transmis ACS Mediaș după joc.
La formație medieșeană au debutat nou-veniții Azdren Llullaku, Alexandru Core, Alexandru Negrean, David Feșteu, Eduard Neagu sau Andrei Streinu.
Inter Stars Sibiu a pierdut, astfel, și cea de-a patra confruntare directă avută cu ACS Mediaș de când sunt amândouă la nivel național.
În cele trei meciuri din sezonul trecut, toate desfășurate în Liga 3, formația din Mediaș s-a impus cu 3-2 la Sibiu, în tur, cu 3-0 acasă, în retur, și cu 2-1 la Sibiu, în play-out.
”Scor final 0-2, la pauză 0-2.
Nu a fost chiar rău pentru prima partidă, mai ales că am avut un adversar redutabil. Echipa noastră este încă în formare, mai sunt posturi de acoperit sau de dublat. Perspectivele sunt însă bune pentru acest sezon.
Urmează seria meciurilor amicale ce ne vor ajuta să ne închegăm mai bine”, a fost concluzia pe scurt, după joc, a celor de la Sibiu. O cronică detaliată a meciului poți citi aici.
La Inter Stars a debutat, de exemplu, și Florin Bejan, fost la FC Hermannstadt și AFC ASA Târgu Mureș în sezonul trecut, cea mai importantă achiziție din această vară a echipei.
Meciurile din Turul 2 al Cupei României se dispută în data de 5 august, iar noul sezon de Liga 3 începe în ultimul weekend al lunii august.
Foto: Lorand Csiszer (ACS Mediaș) și Inter Stars Sibiu