A scăpat de desființarea și și-a spulberat adversara la promovare! Corona Brașov își continuă activitatea, după ce Consiliul Local a votat împotriva propunerii primarului, și a câștigat la scor meciul cu CS Blejoi. Reacții

Adi MARICA 15 Mar. 2021, 12:21 Liga 3

Corona Brașov, liderul Seriei a 5-a a Ligii 3, a scăpat de desființare, primarul Allen Coliban, și în aceeași zi și-a reluat meciurile oficiale în campionat și a obținut o victorie concludentă în derby-ul cu a doua clasată, CS Blejoi.

Cu 3-0 s-a impus echipa lui Călin Moldovan, astfel că brașovenii s-au detașat în fruntea Seriei a 5-a și după 11 etape au șase puncte în fața prahovenilor.

Mai multe voturi contra desființării echipei de fotbal a clubului Corona Brașov, în Consiliul Local Brașov

În chiar ziua în care Corona Brașov avea primul meci oficial în 2021, vineri, 12 martie, primarul Brașovului, Allen Coliban, a convocat Consiliul Local pentru a supune la vor desființarea secției de fotbal a clubului Corona, practic desființarea liderului Seriei a 5-a a Ligii 3.

După discuții aprige, cu argumente pro și contra, propunerea lui Coliban a picat la vot, astfel că secția de fotbal a CSM Corona își va continua activitatea. Au fost 12 voturi pentru desființarea echipei din Liga 3 și 15 voturi împotrivă, scrie Monitorul Expres.

Marian Ivan și Gelu Moldovan, foști jucători ai FC Brașov, n-au fost de acord cu desființarea Coronei, cel puțin până la vară

Înaintea votului, s-au înscris la discuții pe acest subiect patru persoane. Foștii fotbaliști ai lui FC Brașov Marian Ivan și Gelu Moldovan au luat cuvântul și au cerut consilierilor locali să nu voteze desființarea Coronei. În schimb, reprezentanții Ligii Suporterilor Stegari, Dinu Turcanu și Radu Pop, au spus că suporterii nu sunt de acord cu o asociere între SR Brașov și Corona Brașov.

”Vorbesc în numele majorității foștilor colegi. Cu toții ne dorim ca FC Brașov, echipa cea mai iubită a Brașovului, să revină. Noi nu vrem nimic altceva, decât să revină FC Brașov. În acest moment, Corona și ACS SR Brașov sunt in primele 3 locuri în Liga a 3-a. Este loc pentru ambele echipe până la vară, iar apoi putem vedea care echipă face pasul către Liga a 2-a. Fotbalul este un fenomen și ar fi păcat să nu avem viitor. Am vorbit și cu Gică Hagi și Gică Popescu și mi-au spus să mă implic în acest proiect să aducem Brașovul din nou pe harta fotbalului românesc”, a spus Marian Ivan.

”Doar suporterii au încercat să ducă mai departe spiritul stegarilor după falimentul FC Brașov. Am înființat echipa în Liga 4 -a Brașov și am reușit să promovăm în Liga 3-a. Din păcate, acum 2 ani, fosta administrație a decis să reînființeze Corona Brașov. De atunci a luat naștere un război pe care vrem sa-l încheiați astăzi. Suporterii brașoveni nu doresc să facă nicio asociere cu Corona Brașov. Noi am dori un proiect curat FC Brașov. Se poate merge pe baza SR Brașov, echipă care are susținerea comunității”, a spus Dinu Turcanu (LSS).

”FC Brașov trebuie să existe din nou. Ceea ce se vehiculează acum, cu decapitarea echipei Corona nu este de bun augur. Haideți să ne dăm mâna cu toții într-un proiect amplu FC Brașov. Corona poate reprezenta un pilon al viitoare construcții fotbalistice la Brașov. Dacă am opri în acest moment activitatea și am începe un proiect de la zero, ne dăm înapoi cu 5-7 ani. Fac un apel la suporteri, să nu se lase manipulați și să înțeleagă acest proiect”, a spus Gelu Moldovan, fost fotbalist la FC Brașov.

”FC Brașov s-a desființat din cauza datoriilor, iar noi, suporterii, am înființat, în 2017 echipa SR Brașov. Foștii jucători au avut mereu ușa deschisă la noi, dar în acești ani, nimeni nu a fost interesat de soarta echipei. Acum doresc renașterea FC Brasov. Indiferent ce veți decide astăzi, noi ne vom continua proiectul. Noi vrem FC Brașov pe structura ACS SR Brașov”, a spus Radu Pop (LSS).

Tensiune multă în tabăra Coronei înaintea jocului cu CS Blejoi.S-au descătușat pe teren

Jucătorii și conducerea administrativă și tehnică a liderului Seriei a 5-a au aflat cu doar o oră înaintea jocului cu CS Blejoi că în ședința C.L. Brașov s-a votat împotriva propunerii primarului Allen Coliban de desființare a echipei de fotbal.

Pe teren lucrurile au arătat bine pentru Corona, iar fotbaliștii brașoveni s-au descătușat în fața unei echipe prahovene care a fost o umbră față de trupa redutabilă din toamnă. Corona a făcut cel mai bun joc din acest campionat, iar scorul final, 3-0, este unul blând pentru Blejoi.

”Am întâlnit o echipă valoroasă, net superioară și foarte hotărâtă și motivată”, a spus Gheorghe Biziniche, președintele echipei CS Blejoi.

Iulian Drăgoi a dat startul recitalului brașovean cu un gol marcat chiar în minutul 3, apoi ocaziile la poarta prahovenilor au început să curgă. Nicolau în două rânduri și Alupoaie au ratat șansa desprinderii în prima repriză. Oaspeții, puteau da lovitura, prin Lambru, în minutul 27, însă atacantul Blejoiului a avut o execuție modestă din 8 metri.

În parte secundă, odată cu intrarea lui Marian Cristescu, Corona și-a majorat avantajul prin golul experimentatului fotbalist, în minutul 58. Și Alin Damian, și-a făcut rapid simțită prezența pe teren după ce l-a înlocuit pe Roșu. Mai întâi, cel poreclit „Neamțu“ a ratat un penalty obținut de Voicu, dar s-a revanșat cu golul de 3-0 marcat în minutul 84.

În urma victoriei cu Blejoi, Corona și-a majorat avansul în clasament la șase puncte de prahoveni, 29 față de 23 de puncte. Pe locul 3 este SR Brașov, care tot vineri a remizat în deplasarea de la AFC Odorheiu Secuiescu, scor 2-2, meci în care gazdele au avut 2-0 prin reușitele lui Laszlo Hodgyai (57, 60), însă brașovenii au venit prin dubla noii achiziții Robert Elek (70, 84).

Călin Moldovan: ”O victorie obţinută cu inima”

Călin Moldovan, antrenorul Coronei, spune că jucătorii au reacționat foarte bine după toate evenimentele din ultima vreme.

”Pentru noi este o victorie foarte, foarte importantă pentru că am jucat cu ocupanta locului doi. Este o victorie obţinută cu inima dar şi cu capul, și ne bucurăm că am câștigat, atât pentru noi cât şi pentru cei care cred în noi şi care au încredere că putem fi parte dintr-un proiect de reaşezare a fotbalului braşovean pe harta fotbalistică a ţării. Vom face totul pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au dat credit. Îmi felicit echipa, a dat dovadă de mare caracter şi s-a pregătit foarte bine în această perioadă deloc uşoară pentru noi. Vom rămâne concentraţi pentru că deja ne gândim la meciul cu Astra 2”, a menţionat Călin Moldovan, citat de Monitorul Expres.

Radu Leonte, mesaj după decizia CL Brașov: ”Vreau să aibă Brașovul echipă în Liga a 2-a în sezonul viitor, dar nu urmăresc «dublarea sau triplarea» venitului meu”

Radu Leonte, căpitanul Coronei, le-a ținut un mesaj mobilizator colegilor în vestiar, înaintea meciului cu CS Blejoi. Efectul a fost cel scontat, iar Corona s-a impus cu 3-0. Jucătorul a spus că, la finalul sezonului, va renunța la contractul cu echipa brașoveană.

”Vorbesc din postura de căpitan al echipei. Aș vrea să le mulțumesc celor care și-au exprimat votul în favoarea continuării activității echipei. De asemenea, mă înclin cu respect în fața lui Marian Ivan și Gelu Moldovan pentru sprijinul oferit! Această decizie a reprezentat pentru noi doar actul final dintr-o piesă la care nu aș vrea să mai iau parte în viitorul apropiat. Am urmărit ședință CL, după finalul meciului cu CS Blejoi. Am analizat argumentele fiecăruia și vreau să le mulțumesc în numele întregii echipe acelor persoane care au amintit de familiile noastre și de situația grea în care am fi putut ajunge în urma desființării… Nu sunt genul care să-și plângă de milă și cred că am fi avut cu toții puterea să trecem și peste această greutate. Mă doare foarte mult însă faptul că a fost luat în vizor un brașovean adevărat, un coleg de-al meu, un om extraordinar și un fotbalist memorabil prin tot ceea ce a făcut pe teren. Nu cred că aș fi putut juca atât de mult la Corona Brașov dacă nu m-aș fi antrenat printre cei mai buni jucători, iar Mugurel Buga este un exemplu de modestie și caracter. A fost foarte complicat de gestionat întreaga perioadă de pregătire, dar toți jucătorii au făcut o treabă remarcabilă. În ceea ce mă privește obiectivul principal este promovarea. Mărturisesc că vreau să aibă Brașovul echipă în Liga a 2-a în sezonul viitor, dar nu urmăresc „dublarea sau triplarea” venitului meu. Pentru a întări această idee, îi promit public domnului primar Allen Coliban că, la finalul sezonului, voi fi primul jucător care renunță la contract. Banii nu sunt totul, dar se face performanță foarte greu în lipsa lor. Am fost huliți, înjurați, intimidați… nu am răspuns și nici nu o vom face vreodată! Faptele noastre de pe teren sunt vorbele noastre. Nu putem să mulțumim o anumită parte a oamenilor din oraș, dar vreau să știe că nu le purtăm dușmănie și nici nu vom promova acțiuni lipsite de respect la adresa lor”, este mesajul căpitanului Coronei.

Radu Leonte (29 de ani) a mai jucat până acum la Forex, FC Păpăuţi, FCM Baia Mare, AFC Hărman şi Olimpic Cetate Râşnov și SR Brașov.

Corona Brașov: Mutu – Rusu, Burlacu, Cîrstean, Dumbravă – Leonte, Nicolau (Olaru 87), Alupoaie (Cristescu 56) – Drăgoi (Argăseală 87), Roșu (A. Damian 56), Voicu (Manole 87)
Rezerve neutilizate: Ciuperceanu – Aszalos, Toader, Linguraru
Antrenor: Călin Moldovan

CS Blejoi: Ad. Gheorghe – Ristea (Ghinea 61), Alex. Oprea, Cl. Stoica, Aris Oprea – Bojoagă, Ir. Dumitru (cpt.)(Răileanu 61) – Cocoș (D. Dumitru 85), Iancu (Teru 61), Chiși (Munteanu 46) – Lambru
Rezerve neutilizate: Ed. Preda – Rudaru, Năstase, Badea
Antrenor: Răzvan Vlad

REZULTATELE ETAPEI a 11-a a LIGII 3 și CLASAMENTUL SERIEI a 5-a

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/liga-3/restart-in-campionatul-liga-3-cu-toate-echipele-in-viata-etapa-a-11-a-debuteaza-astazi-cu-16-jocuri-dar-si-cu-o-partida-amanata-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-19174057

https://liga2.prosport.ro/liga-3/allen-coliban-si-sebastian-rusu-sunt-pentru-un-proiect-new-fc-brasov-dar-au-opinii-diferite-despre-echipa-de-fotbal-a-coronei-liga-suporterilor-stegari-a-reactionat-19174038

Adi MARICA 15 Mar. 2021, 12:21 Liga 3
Pe aceeași temă