Metalul Buzău, nou rezultat mare în Cupa României, cu Dinamo. Valentin Stan: ”Ar fi o performanță să mergem în sferturi”

Andrei PASCU 05 Dec. 2024, 15:11 Cupa României

Metalul Buzău a continuat cu o remiză în grupele Cupei României. După ce a trecut cu 1-0 de Universitatea Craiova, în etapa a 2-a a bifat un egal contra unei alte formații din Super Liga României, Dinamo, 0-0,  fiind momentan pe locul 1 în Grupa B.

Însă, mai este de disputat o partidă în această rundă în cadrul Grupei B, Agricola Borcea – FCSB, care va avea loc joi, 5 decembrie, iar dacă echipa din București va câștiga, va trece peste Metalul Buzău cu două puncte.

Metalul Buzău, nou rezultat mare în Cupa României, cu Dinamo

Partida dintre buzoieni și Dinamo a avut loc pe terenul formației din Liga 2, iar Metalul a demonstrat din nou că trece printr-un moment foarte bun. Și nu doar în campionat, ci și în Cupa României, unde nu a pierdut cu formații din prima divizie.

Antrenorul Valentin Stan a declarat că ar fi o performanță extraordinară pentru Metalul Buzău să evolueze în sferturile Cupei României, să treacă de faza grupelor, având chiar toate șansele.

Valentin Stan: ”Ar fi o performanță să trecem de grupă”

În etapa a 3-a, ultima din faza grupelor, Metalul Buzău va avea cel mai facil meci la nivel teoretic, cu o formație din Liga 3, Agricola Borcea, pe terenul acesteia.

Însă, concentrarea e pe Liga 2, acolo unde Metalul își dorește să se mențină, să nu retrogradeze în Liga 3.

Ne simțim bine atunci când jocul este apreciat, dar mai ales atunci când rezultatul este unul pozitiv. Momentan ne păstrăm concentrarea, dar cred că ar trebui să ne calificăm. Pentru noi ar fi o performanță (n.r. – să joace în sferturile Cupei României), suntem nou-promovată în Liga 2.

Obiectivul nostru era să nu retrogradăm. Cupa a venit foarte bine pentru noi. Pe Craiova nu am prins-o într-o formă foarte bună, ceea ce ne-a dat încredere pentru acest meci, cu Dinamo.

Ca antrenor trebuie să intri în pielea jucătorilor, eu asta încerc să fac. La noi în România, regulile sunt cam greu de respectat. Pentru ei este foarte bine, Metalul este doar un prim pas în cariera lor, le-am zis că nu de aici fac pasul la o echipă mare.

Trebuie să joace bine pentru a fi văzuți de echipele din Liga 1”, a declarat antrenorul celor de la Metalul Buzău, conform Digi Sport.

Metalul Buzău, șanse foarte mari să treacă în sferturile Cupei României

Metalul Buzău are 10 meciuri la rând fără eșec, opt în Liga 2 și două în Cupa României, timp în care a înregistrat cinci victorii și cinci remize! Referitor la Cupa României, clasamentul Grupei B în acest moment este următorul:

  1. Metalul Buzău 2 1 1 0 1-0 4 puncte
  2. FCSB 1 1 0 0 4-0 3
  3. Petrolul Ploiești 2 1 0 1 3-2 3
  4. Universitatea Craiova 2 1 0 1 2-1 3
  5. Dinamo 2 0 1 1 0-4 1
  6. Agricola Borcea 1 0 0 1 0-3 0

Foto: Metalul Buzău și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Andrei PASCU 05 Dec. 2024, 15:11 Cupa României
Pe aceeași temă