:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fturul-3-CUPA-ROMANIEI-sezon-2025-26-ziua-1-1024x576.jpg)
FC Bihor Oradea s-a calificat în Play-off-ul Cupei României, ediția 2025/26, după ce a trecut în Turul 3 de Viitorul Cluj.
Echipa din Liga 2 antrenată de Erik Lincar a avut, însă, nevoie de timp suplimentar de joc pentru a reușit să treacă de adversara din Liga 3, fiindcă în cele 90 de minute nu a reușit să marcheze. În reprizele de prelungiri a marcat de două ori, astfel că s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul Bazei Sportive Dan Anca din Cluj-Napoca.
Orădenii au terminat meciul în inferioritate numerică, după ce Gelu Gitye a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Favorită certă să treacă de Viitorul Cluj, echipă de partea a doua a clasamentul în ediția trecută a Ligii 3, FC Bihor și-a complicat viața la Cluj-Napoca și a avut nevoie de reprize de prelungiri pentru a marca și a obține calificarea în Play-off-ul Cupei României, unde a fost prezentă și în precedentele două sezoane.
În prima repriză a jocului, FC Bihor a irosit situații de gol prin Gunie (7), Hora (39) și Tincău (42), în timp ce portarul Edgar Cadar (8) s-a remarcat cu o intervenție. În parte secundă, Ionuț Albu (65) a avut singura șansă la poartă a orădenilor, în timp ce clujenii au trimis mingea în bară în minutul 76.
În prelungiri, Andreas Chiriţoiu a marcat rapid, în minutul 94, cu un șut din prima din interiorul careului, din dreapta, pe jos, la colțul lung.
În avantaj pe tabelă, FC Bihor a suferit și o eliminat, a lui Gelu Gitye, în minutul 103, pentru cumul de cartonașe galbene, pe al doilea primindu-l după ce a intrat direct în adversar pentru a oprit un posibil contraatac.
Chiar și în inferioritate numerică, divizionara secundă a mai reușit o dată să înscrie. A făcut-o prin Ionuţ Ban, în minutul 118, din postura de singur cu portarul, servit de Chiriţoiu.
După joc, concluziile bihorenilor le-a tras antrenorul secund Mădălin Popa, Erik Lincar fiind mult prea extenuat după 120 de minute de joc, să mai dea și explicații după o victorie chinuită contra unei echipe din Liga 3.
”A fost un meci greu, pe o suprafață de joc dificilă, unde fiecare duel a contat. Calificarea este cea mai importantă”, atât a putut spune Mădălin Popa, citat de site-ul FC Bihor.
Clubul a remarcat utilizarea lui Ionuț Albu, dar mai ales a lui Lucas Ferche, chiar și la trecerea timpului, pentru un minut, mai mult simbolică. ”Lucas care vine de la Centrul de Copii şi Juniori, unde s-a remarcat din plin sezonul trecut, a bifat acum şi primul joc oficial în echipamentul echipei mari”, a transmis clubul orădean, la care au mai debutat, pe lângă cei doi, și Edgar Cadar, Mihai Kereki și Asadbek Beglarkhanov.
Astfel, FC Bihor merge mai departe în Cupa României, obținând pentru al treilea sezon consecutiv calificarea în Play-off. Adversarul și-l va afla în urma tragerii la sorți pe care o va organiza FRF.
În campionat, unde FC Bihor a reușit în primele două etape victorii, 1-0 acasă cu CSC Șelimbăr și 4-1 la Satu Mare, contra CSM Olimpia, va evoluat în etapa 3 în deschiderea rundei, vineri, 15 august, de la ora 11:00. Primește vizita echipei CSC Dumbrăvița, cu 3 puncte acumulate după primele două jocuri.
Meciurile din Play-off-ul Cupei României sunt programate în jurul datei de 27 august.
Foto: FC Bihor Oradea