FC Bihor Oradea va da peste două echipe mari din SuperLiga României în grupele Cupei României, peste FCSB și Dinamo în primele două etape, așa cum s-a stabilit în urma tragerii la sorți.
Din acest motiv, entuziasmul general e la cote mari în oraș, iar oamenii cumpără tot mai multe abonamente, cu gândul să nu rateze vreunul din partidele ultimilor ani pentru fotbalul din Oradea.
Echipa din Liga 3, care face parte din Seria 8, are parte de meciuri tari, care vor arăta nivelul pe care îl are la acest moment, într-un sezon în care pare că va fi o pretendentă importantă la promovarea în Liga 2, la cum a debutat în primele patru etape, cu trei victorii și un egal.
FC Bihor Oradea a fost repartizată în Grupa C din Cupa României, iar primul duel va avea loc contra FCSB-ului, pe teren propriu. Tot acasă va disputa și confruntarea din runda a 2-a, cu Dinamo, iar grupa va fi încheiată, în etapa a 3-a, cu un meci în deplasare, cu SCM Zalău.
Astfel, dat fiind faptul că duelurile cu FCSB și Dinamo vor avea loc acasă, fanii cumpără de la o zi la alta tot mai multe abonamente, ceea ce va aduce în conturile clubului sume importante de bani, raportate la nivelul la care activează, Liga 3.
FC Bihor Oradea va consemna, conform Bihor Online, peste 5.000 de abonamente vândute, pentru că până luni, la ora 15:00, dăduse nu mai puțin de 4.865 de abonamente. Abonamentele scoase la vânzare de FC Bihor Oradea costă 100 și 1.000 de lei.
Deja este o creștere uriașă pentru formația din Liga 3, care pentru sezonul trecut a dat doar 50 de abonamente. Și datorită calificării în grupele Cupei României și-a suplimentat FC Bihor Oradea veniturile. Numai calificarea în sine i-a adus 14.000 de euro, iar suma poate fi suplimentată serios. Un egal de acum înainte, în Cupa României, îi va aduce formației arădene 4.000 de euro.
În fazele anterioare ale acestui sezon al Cupei României, FC Bihor Oradea a trecut, după cum aminteam, de Lotus Băile Felix (3-0 la Sânmartin), Sănătatea Cluj (2-0 la Cluj-Napoca) și Campionii FC Argeș (1-0 la Oradea).
Echipa pregătită de Florin Farcaș are plus de moral și datorită startului de Liga 3, unde, în Seria 8, are trei victorii și o remiză în primele patru meciuri. E pe locul 1, după 2-0 cu Peciu Nou (acasă), 2-0 cu Phoenix Buziaş (deplasare), 1-0 cu Şoimii Lipova (acasă) și 1-1 cu Politehnica Timișoara (deplasare).
A doua clasată în serie, Progresul Pecica, are 8 puncte.
”Pentru fotbalul bihorean este o onoare şi o mândrie ca atât FCSB cât şi Dinamo să revină la Oradea. Iubitorii fotbalului îşi doresc asta de foarte mulţi ani. Pentru noi şi pentru tot ce înseamnă mişcarea fotbalistică orădeană este un lucru fantastic.
Sperăm din tot sufletul ca la cele două jocuri lumea să fie în număr cât mai mare alături de noi, pentru că aşa cum a fost şi la jocul cu FC Argeş, atmosfera a fost una frumoasă, iar jucătorii au simţit asta şi cred că şi ei au contribuit la acest succes frumos, de a ne califica mai departe”, a precizat Florin Farcaş, antrenorul echipei FC Bihor Oradea, după tragerea la sorți pentru grupele Cupei României.
Foto: FC Bihor Oradea
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorin-goian-s-a-operat-19285414
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cazul-sporting-rosiori-valentin-neaga-a-ramas-fara-dinti-19285334
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-pirvu-a-jucat-pentru-sr-brasov-la-varsta-de-53-de-ani-19285333
https://liga2.prosport.ro/liga-3/valentin-neaga-sustine-ca-a-fost-o-cursa-in-cazul-sporting-rosiori-19285208
https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-si-marcatori-etapa-3-liga-3-2-19284857
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cazul-sporting-rosiori-escaladeaza-reactia-antrenorului-cristian-negru-19284838