FC Bihor Oradea vrea să încheie grupa de Cupa României cu victorie! Analiza lui Florin Farcaș înaintea partidei cu SCM Zalău

Andrei PASCU 05 Dec. 2023, 20:13 Cupa României
FC Bihor Oradea vrea să încheie grupa de Cupa României cu victorie! Analiza lui Florin Farcaș înaintea partidei cu SCM Zalău

FC Bihor Oradea, liderul Seriei 8 din Liga 3, va disputa miercuri, de la ora 14:00, ultimul meci din faza grupelor a Cupei României. Va merge pe terenul unei alte formații din Liga 3, SCM Zalău, locul 1 în Seria 10.

Până acum, formația din Oradea a adunat un punct, după 0-2 cu FCSB și 1-1 cu Dinamo. SCM Zalău a pierdut cele două dueluri de până acum, 1-4 cu SC Oțelul și 0-1 cu FCU Craiova FC.

FC Bihor Oradea, duel cu SCM Zalău în etapa a 3-a a fazei grupelor din Cupa României

Antrenorul Florin Farcaş a promis că jucătorii săi vor da totul ca să facă un meci bun contra SCM Zalău, dar și un rezultat pozitiv. Elevii săi vor fi ”împinși de la spate” de rezultatele de până acum din Liga 3, fiind singura formație din cele 10 serii fără eșec, cu 11 victorii și patru egaluri în 15 meciuri.

Cu toate acestea, Farcaș a declarat că jocul va fi unul complicat, remarcând parcursul avut de SCM Zalău până acum în Seria 10 din Liga 3, unde este tot pe locul 1.

Ne aşteaptă un meci interesant, cu echipa de pe primul loc din Seria a 10-a. Suntem pregătiţi, ca la fiecare joc, şi mergem cu un singur gând, acela de a obţine victoria.

Cunoaştem adversarul, ştim că este o echipă bună, cu un antrenor bihorean bun, dar asta nu trebuie decât să ne motiveze şi mai mult să încercăm să câştigăm, pentru că şi noi suntem pe primul loc în seria noastră.

Sigur că nu va fi uşor, pentru că ne aşteaptă, se pare, şi o suprafaţă de joc destul de grea, ceea ce pe noi nu ne avantajează, pentru că nouă ne place să ne facem jocul nostru de posesie.

Dar, va trebui să ne adaptăm, astfel încât să ne facem jocul în favoarea noastră şi să obţinem un rezultat bun”, a declarat antrenorul principal al echipei FC Bihor Oradea, Florin Farcaş, conform site-ului bihorenilor.

FC Bihor Oradea, locul 1 în Seria 8 din Liga 3. SCM Zalău, locul 1 în Seria 10 din Liga 3

FC Bihor Oradea are 11 victorii și o remiză în primele 15 meciuri din Liga 3 (37 de puncte). E pe locul 1, iar a doua clasată în serie, SSU Politehnica Timișoara, are 31 puncte. Pe locul 3 se situează CSC Peciu Nou, cu 30 de puncte.

În runda trecută de Liga 3, ultima din 2023, FC Bihor Oradea a trecut, în deplasare, de Avântul Periam, scor 4-0. În Seria 10, SCM Zalău are 11 victorii, trei eglauri și un eșec în 15 meciuri, adunând 36 de puncte. Are un avans de șapte puncte față de locul 2, Olimpia Satu Mare, și de 13 puncte peste locul 3, Lotus Băile Felix.

În etapa a 15-a, SCM Zalău a învins, acasă, Sănătatea Cluj, scor 3-1.

FC Bihor va susţine miercuri, 6 decembrie, ultimul joc oficial din acest an.
Cu începere de la ora 14, în cadrul etapei a 3-a, ultima, din Grupa C a Cupei României, echipa orădeană va juca la Zalău, pe terenul formaţiei locale SCM.

Se vor întâlni echipele situate pe locurile 5 şi 6 în această grupă, FC Bihor cu un punct, respectiv SCM Zalău, fără niciun punct, după primele două etape ale grupei.

În primele două etape ale grupei, FC Bihor a cedat cu 0-2 în faţa celor de la FCSB şi a remizat, 1-1, cu Dinamo. De partea cealaltă, SCM Zalău a pierdut cu 1-4 duelul cu Oţelul Galaţi şi mai apoi cu 0-1 jocul cu FC U Craiova.

De menţionat însă că cele două echipe care se vor întâlni miercuri la Zalău ocupă primul loc în seriile campionatului Ligii a III-a din care fac parte, FC Bihor – locul 1 în Seria a 8-a, iar SCM Zalău – locul 1 în Seria a 10-a.

Înaintea confruntării de la Zalău, tehnicianul formaţiei orădene nu se confruntă cu probleme de lot, exceptându-l pe Andrei Gal.

Partida SCM Zalău – FC Bihor de miercuri, ora 14, care va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube FRF Tv, va fi arbitrată la centru de Valentin Porumbel din Olteniţa (judeţul Călăraşi), iar la cele două tuşe, asistenţi vor fi Nicuşor Marin din Suseni (judeţul Argeş) şi Gheorghiţă Bălan din Piteşti.
Arbitru de rezervă a fost desemnat Dragoş Nicolae Lunca din Cluj Napoca”, se arată pe site-ul echipei FC Bihor Oradea.

Clasamentul Grupei C din Cupa României: 

  1. SC Oțelul – 4 puncte
  2. FCSB – 4 puncte
  3. FCU Craiova FC – 4 puncte
  4. Dinamo – 2 puncte
  5. FC Bihor Oradea – 1 punct
  6. SCM Zalău – 0 puncte

Foto: FC Bihor Oradea

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/primele-trei-meciuri-din-ultima-etapa-din-faza-grupelor-cupei-romaniei-19295461

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/progresul-pecica-si-corvinul-joaca-joi-la-oradea-in-cupa-romaniei-19295468

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-blaga-nu-a-primit-gol-in-meciurile-in-care-a-aparat-poarta-corvinului-19295451

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/a-fost-stabilit-programul-ultimei-etape-din-grupele-cupei-romaniei-19293673

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chipciu-amendat-de-frf-dupa-ce-a-ironizat-steaua-19292228

Andrei PASCU 05 Dec. 2023, 20:13 Cupa României
Pe aceeași temă