Rapid vine la Rasova, pentru un meci cu Danubius

Mihai Andries 12 Jul. 2013, 11:06 Faza națională
Rapid vine la Rasova,** pentru un meci cu Danubius

Echipa de fotbal din Liga a IV-a AS Danubius Rasova (câștigătoarea fazei județene Constanța a Cupei României, ediția 2013/2014) va juca în faza întâi a competiției cu AFC Rapid Fetești. Meciul se va disputa la Rasova, miercuri, 17 iulie, de la ora 17.30. În campionatul trecut, Danubius s-a clasat pe locul patru, în vreme ce Rapid Fetești a încheiat seria secundă a Ligii a III-a pe locul nouă. Dacă după 90 de minute scorul va fi egal, se vor disputa prelungiri, iar dacă și după acestea egalitatea va persista, se vor executa lovituri de la 11 m.

„Ne jucăm șansa și sperăm să mergem mai departe. Nu i-am văzut până acum pe adversari, însă trebuie să câștigăm în orice condiții. Fără a ști că vom evolua contra lui Rapid Fetești, i-am propus acestei echipe un amical, pe 13 iulie, însă ialomițenii au declinat propunerea, spunând că nu au lotul complet. Noi vom susține totuși partida, cu echipa noastră de juniori, dar la Cochirleni, nu la Rasova, unde terenul a fost afectat de inundații. Oricum, la ora meciului va fi bun de joc. Până acum, noi am mai disputat un meci de verificare, la Rasova, cu echipa din Cernavodă, care s-a impus la diferență de un gol”, a declarat Gheorghe Stănculescu, antrenorul lui Danubius Rasova.

Cine se impune pe 17 iulie va juca apoi în faza a doua a Cupei României, alături de alte 41 de formații calificate din faza întâi și de 28 de echipe care au evoluat în Liga a III-a în sezonul trecut. Meciurile sunt programate miercuri, 31 iulie, de la ora 17.30.

 

Sursa: Ziua Constanța

Mihai Andries 12 Jul. 2013, 11:06 Faza națională
Pe aceeași temă