Președintele Consilului Director al FC Ripensia Timișoara (liga a V-a), Radu Ienovan, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că echipa sa are șanse de doar unu sau doi la sută să elimine formația Pandurii Târgu Jiu în meciul din optimile de finală ale Cupei României.
„Ne-am dorit foarte mult să jucăm acasă, era foarte important pentru noi, pentru acest proces de reconstrucție a Ripensiei, pentru a-l readuce în atenția timișorenilor. Dorința noastră de la început a fost să readucem acest simbol în prim-planul fotbalului românesc cât mai repede cu putință. Încercăm să dezvoltăm o mentalitate de învingători la Ripensia. La noi niciun meci nu este câștigat sau pierdut dinainte. Șansa pe care o avem ne-o vom juca. Pentru noi e foarte important că am ajuns la acest nivel, e mai mult decât am visat, dar jucăm pentru a onora fotbalul și pe cei care ne susțin. Eu zic că avem o șansă cu Pandurii, unu la sută sau doi la sută, dar ne-o vom juca”, a declarat Ienovan.
Președintele executiv al grupării Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că echipa sa va trata partida cu Ripensia, revelația actualei ediții a Cupei României, cu maximă seriozitate: „Felicit echipa Ripensia Timișoara pentru parcursul avut până acum în Cupa României. Ne bucurăm că tragerea la sorți a fost una avantajoasă pentru noi și ne dorim să ne calificăm în sferturile competiției. Cu siguranță vom tratat partida de la Timișoara cu maximă seriozitate. Jucătorii au obosit puțin, dar au încă o evoluție bună pentru că ne dorim un loc de Europa League anul acesta, care este și obiectivul nostru în acest an”.
Formația Ripensia Timișoara va întâlni echipa Pandurii Târgu Jiu, în optimile de finală ale Cupei României-Timișoreana, conform tragerii la sorți de luni, de la Casa Fotbalului.
Articol scris de Adrian ȚONE
Foto de Sebastian TĂ‚TARU