Venirea lui Adi Matei în returul campionatului a adus o schimbare în bine la nou-promovata din sezonul trecut Metaloglobus București. Dacă la momentul sosirii noului tehnician echipa se lupta pentru salvarea de la retrogradare, finalul campionatului avea să o aducă pe un neașteptat loc 9, la egalitate de puncte cu Gaz Metan II, dar în dezavantaj la meciurile directe (1-3 și 1-0).
Noul sezon a însemnat un debut cu dreptul în competițiile oficiale. Avantajați de poziția din clasament la finalul ediției trecute a Ligii a III-a, bucureștenii au intrat în Cupa României direct în turul al doilea, însă nu s-au mulțumit doar cu atât. Programați să joace la Corbeanca, cu deținătoarea trofeului pe județul Ilfov, elevii lui Adi Matei s-au impus cu 4-2 (1-1), asigurându-și calificarea în turul al treilea, aceasta fiind cea mai bună performanță în acest sens a echipei de până acum.
Conduși cu 1-0 după reușita norocoasă a veteranului Zamfir (ex-Turris), după ce balonul a mușcat din teren în fața lui Nedelcu, bucureștenii au egalat prin Neagu, la o fază la care l-a întors pe adversarul direct înainte de a înscrie. După pauză, Potecea a dus scorul la 2-1, dar a urmat un penalty provocat de Militaru și transformat de Adrian Cristea (ex-Ștefănești), astfel că egalitatea s-a restabilit.
Noul intrat Raicu a reușit o dublă, cu care a asigurat calificarea echipei sale, însă între cele două reușite ale sale s-a intercalat și un roșu primit de Naom de la gazde pentru scuiparea adversarului. Chiar dacă echipa sa a reușit o performanță prin calificarea în turul 3, antrenorul Adi Matei nu era pe deplin mulțumit: „Mă bucură rezultatul în sine, însă nu m-a bucurat jocul practicat. Se pare că mai avem de lucrat la acest capitol.”
Legat de componența seriei în care a fost repartizată echipa sa, Matei a comentat: „Nu pot să mă plâng. Este o serie echilibrată, cu multe echipe tinere, cu jucători dornici de afirmare. Sunt mulțumit că am scăpat de echipele ilfovene, care ar fi fost niște adversari redutabili prin prisma transferurilor de calibru, pentru acest nivel, făcute în această vară”
Următorul meci al Metaloglobusului va fi în această dimineață, un amical de la ora 10 la Alexandria, cu echipa locală de Liga a III-a
Revenind la meciul din Cupă, iată și formulele folosite de cele două echipe:
CORBEANCA – METALOGLOBUS 2-4 (1-1) Zamfir, Ad. Cristea (pen) / M. Neagu, Potecea, Raicu 2
Corbeanca: C. Nicolae – Voica, Stanciu, Tămârjan (Nicoară), Snagoveanu – Ad. Cristea, Dr. Dumitru – Costea (Naom), L. Niță (Azamfirei), M. Zamfir – Șt. Radu
Metaloglobus: Nedelcu – Dr. Nițu, M. Voicu, R. Diouf, Anghelini – M. Neagu (Orășanu), E. Vlad, Militaru, Stângă – P. Simion (Dinu), Potecea (Raicu)
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ