Flacăra Halmășd „arde” Sănătatea Cluj în Cupă

19 Jul. 2012, 11:59 Faza națională
Flacăra Halmășd „arde

Aer de Liga a III-a la Halmășd, acolo unde campioana Sălajului a primit vizita celor de la Sănătatea Cluj în prima fază a Cupei României. Meciul de la Halmășd a avut un impact asupra publicului, la meci fiind prezenți peste 100 de spectatori, care au putut urmări un meci de calitate.

Chiar dacă era cotată cu șanse minime într-o eventuală calificare, formația sălăjeană a crezut în șansele ei, iar la finalul meciului s-a dovedit a fi echipa învingătoare calificându-se mai departe în faza următoare. De cealaltă parte, Sănătatea Cluj a venit la Halmășd fără a-și pune prea mari probleme, mai ales că „virușii verzi” urmau să întâlnească o echipă la care pregătirea fizică lipsește cu desăvârșire. Formația clujeană, avându-i în primul 11 și pe sălăjenii Adrian Simioancă și Silviu Crișan au început mai bine partida, dar Flacăra a fost cea care a deschis scorul.

La un corner, mingea a ajuns până la Adrian Gheți, care a prelungit până la Tudor Ulmeanu, ultimul introducând mingea în plasă cu un șut sănătos. Nu s-a lăsat culcată pe o ureche gruparea din Cluj, astfel a atacat în continuu la poarta apărată de Emil Lucaciu. Au apărut și ocaziile, dar defensiva echipe sălăjene a rezistat. A ieșit la rampă Adrian Gheți, care în două rânduri a fost aproape de gol. Cea mai importantă ocazie a avut-o după o jumătate de oră de joc, când a driblat portarul, a șutat la poartă cu latul, dar un fundaș al Sănătății a scos minge de pe linia porții. Două minute mai târziu, Adrian Dregan l-a pus la grea încercare pe portarul clujenilor, care a respins cu multă șansă de sub bară, o minge venită direct din lovitură liberă. Momentul psihologic al meciului s-a petrecut în minutul 40, când Adrian Gheți a scăpat singur spre poarta adversă, a fost faultat în careu și jucătorul șimleau a căzut la pământ. Cam acest lucru trebuia să-l facă și la Satu Mare la meciul de baraj, când și atunci a fost faultat clar în careu, dar jucătorul a preferat să continue faza, astfel nu s-a pus problema acordării unei lovituri de la 11 metri. Revenind la meciul de la Halmășd, să spunem că centralul din Carei, Kovacs Szabolcs a acordat imediat cartonașul roșu clujeanului Lucian Perde. Lovitura de la 11 metri a fost executată precis de Emil Borz și la pauză gruparea condusă de Gavril Pușcaș a intrat cu avans de două goluri.

Misiunea celor de la Sănătatea era din ce în ce mai grea, asta după ce echipa evolua din minutul 40 în inferioritate numerică. Cu toate acestea, clujenii au redus din diferență în minutul 55, când Alexandru Gașpar a pus capul la centrarea lui Cristian Micula și l-a învins pe Emil Lucaciu. Calificarea era în joc, mai ales că mai era mai bine de o jumătate de oră din meci. Ocaziile au apărut la ambele porți, cea mai mare având-o clujenii în minutul 65 prin Sergiu Ghiorma, care din lovitură liberă a nimerit bara transversală apărată de Emil Lucaciu.

Două minute mai târziu a venit rândul lui Adrian Dregan să nimerească transversala tot din lovitură liberă. Mingea a revenit la Emil Borz, care cu un șut la colțul lung a dat emoții portarului Cârlan. Presiunea începea să se intensifice la poarta campioanei Sălajului, asta după ce Tudor Ulmeanu și compania au cam terminat benzina de prin minutul 70. Sănătatea Cluj a fost cea care a condus ostilitățile pe teren, dar defensiva echipei antrenate de Vasile Pașca a rezistat eroic. Gruparea de sub Feleac a marcat de două ori consecutiv, în mai puțin de trei minute, însă de fiecare dată asistentul Dănuț Costea a anulat golurile pe bună dreptate.

Pe contre, Flacăra avea să de-a lovitura. Emil Borz a recuperat o minge în flancul drept, a trimis în gura porții pentru Adrian Gheți, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Mai erau de jucat mai puțin de zece minute, iar Sănătatea Cluj mai credea în șansele ei că mai poate reveni. Pe final de meci clujenii aveau să marcheze un gol prin Andrei Ceaca, reușită care nu a făcut altceva decât să stabilească scorul final.

VEZI O GALERIE FOTO DE LA ACEST MECI

Flacăra Halmășd – Sănătatea Cluj 3 – 2 (2 – 0)
Au marcat: Tudor Ulmeanu (‘9), Emil Borz (’40 – 11 m) și Adrian Gheți (’82), respectiv Alexandru Gașpar (’55) și Andrei Ceaca (’90)
Flacăra Halmășd: Emil Lucaciu – Adrian Farkas, Doru Sabău, Garbacz Szilard, Ionuț Moșincat, Adrian Dregan (cpt.), Emil Borz, Tudor Ulmeanu, Adrian Gheți, Alin Pușcaș și Ionuț Pop. Rezerve: Ioan Borciu, Marius Tarce, Nicolae Roșu, Flaviu Bărnuțiu și Dumitru Bloj. Antrenor: Vasile Pașca. Delegat: Gavril Pușca
Sănătatea Cluj: Bogdan Cârlan – Rareș Hoca, Adrian Simioancă, Lucian Perde, Claudiu Sărmășan, Silviu Crișan, Nistor Văidean, Alin Albu, Cristian Micula, Sergiu Ghiorma și Alexandru Gașpar (cpt.). Rezerve: Marius Nicoară – Dumitru Bucur, Bogdan Rus, Claudiu Rus, Sorin Vădană, Casian Miclăuș și Andrei Ceaca. Antrenor: Marius Semeniuc. Delegat: Gheorghe Soldea
Au arbitrat: Kovacs Szabolcs (Carei); asistenți: Sergiu Neichi și Dănuț Costea (ambii din Satu Mare). Observator: Ioan Onicaș (Zalău)

19 Jul. 2012, 11:59 Faza națională
Pe aceeași temă