CS Mioveni – Dinamo și Rapid CFR Suceava – Petrolul, în optimile Cupei

Mihai Andries 02 Oct. 2014, 12:17 Faza națională
CS Mioveni - Dinamo și Rapid CFR Suceava - Petrolul,** în optimile Cupei

Tragerea la sorți a decis că Dinamo se va duela cu fostul ei jucător Claudiu Niculescu, aflat acum în postura de antrenor al celor de la CS Mioveni. În schimb, Rapid CFR Suceava va primi vizita Petrolului. Iată toate meciurile din optimile Cupei României:

CS Mioveni – Dinamo București
Rapid CFR Suceava – Petrolul Ploiești
Rapid București – CFR Cluj
CSMS Iași – Steaua București
Oțelul Galați – Pandurii Târgu Jiu
Ceahlăul Piatra Neamț – ASA Târgu Mureș
CS Universitatea Craiova – FC Viitorul
Universitatea Cluj – FC Brașov

Partidele din optimile de finală ale Cupei României se dispută, la 29 octombrie, în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.


Federația Română de Fotbal a stabilit componența urnelor pentru tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României Timișoreana, care va avea loc, joi, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.

Conform site-ului oficial al FRF, cele 16 echipe calificate au fost împărțite în trei urne, după cum urmează:

Urna A: Steaua București, Petrolul Ploiești; Dinamo București, CFR Cluj și Pandurii Târgu Jiu

Urna B: Ceahlăul Piatra Neamț, Oțelul Galați, Universitatea Cluj, FC Viitorul, FC Brașov, CSMS Iași, CS Universitatea Craiova, Rapid București și ASA Târgu Mureș

Urna C: CS Mioveni și Rapid CFR Suceava.

La tragerea la sorți, cele două echipe din urna C vor fi grupate cu două echipe din urna A, apoi, în continuare, cele 3 echipe rămase în urna A vor fi grupate cu 3 din urna B, iar ultimele 6 cluburi din urna B vor fi împerecheate între ele.

Partidele din optimile de finală ale Cupei României se dispută, la 29 octombrie, în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.

Mihai Andries 02 Oct. 2014, 12:17 Faza națională
Pe aceeași temă