Claudiu Niculescu : „Am putea fi noi surpriza acestei manșe a Cupei”

Claudiu Niculescu**:

Antrenorul Claudiu Niculescu nu se sperie de adversarul pe care sorții l-au scos în cale echipei sale, în șaisprezecimile Cupei României, Astra Giurgiu, și speră ca formația galben-verde să fie surpriza acestei faze a competiției.

„Jucăm cu deținătoarea trofeului, o e­chipă foarte puternică, dar vom face tot posibilul să trecem mai departe. Sunt convins că jucătorii mei vor avea numai de câștigat dintr-un astfel de meci. Și, de ce nu, am putea fi noi surpriza acestei manșe a Cu­pei! E clar că ne așteaptă un meci foarte-foarte dificil, dar ne jucăm șansa noastră și știu că jucătorii vor face tot ce le va sta în putință să își arate valoarea. Se vor concentra și ei pe Cupă, pentru că doresc să își apere trofeul, așa că nu trebuie luat în calcul că Astra este angrenată și în Europa League în același timp. Va trebui să facem tot ce depinde de noi ca să ieșim cu fruntea sus de pe teren și cred că vom reuși acest lucru”, a declarat antrenorul Claudiu Niculescu.

Astra Giurgiu este, de altfel, unul dintre adversarii pe care Niculescu și-i dorea încă dinainte de tragerea la sorți. Acesta spunea încă de la sfîrșitul săptămînii trecute, la finalul partidei de campionat cu Metalul Reșița: „Îmi doresc un adversar puternic, Steaua, Petrolul, Dinamo sau Astra. Nu avem nimic de pierdut și, cu siguranță, vom fi în atenție, at\t pe plan local, cât și pe plan național. Pentru jucători va fi o experiență, pentru că sunt convins că nu mulți dintre ei au avut ocazia să joace până acum contra unei formații de Liga I”.

Articol scris de Silviu MIHAI

Pe aceeași temă