CSM Slatina a fost eliminată din Cupa României în turul 4, de Turris Oltul, la loviturile de departajare, după 0-0 în 120 de minute. Partida a fost jucată pe teren propriu, iar antrenorul Mihai Ianovschi nu a avut nimic de reproșat la adresa jucătorilor, ba din contră. I-a lăudat pentru modul în care au evoluat, mai ales penru că Slatina a abordat confruntarea cu o parte din lot care a jucat mai puțin până acum.
Ianovcshi a simțit că elevii săi s-au ridicat la un nivel bun, așa cum au făcut-o și în ultimele partide din Liga 2, când au adus primele puncte în clasament. Antrenorul a promis că Slatina va arăta din ce în ce mai bine, pentru că jocul începe să se lege după schimbările făcute în vară, când s-a obținut promovarea în Liga 2.
”Am aliniat o echipă cu foarte mulţi jucători tineri, am arătat 120 de minute că putem juca de la egal la egal cu o echipă care are cu totul alt obiectiv, promovarea în Liga 1, am întâlnit o echipă cu un antrenor foarte bine pregătit, o echipă cu jucători cu mare experienţă. Nu pot decât să-mi felicit jucătorii pentru ceea ce au arătat pe teren.
După patru jocuri pe care le-am avut, în care au avut o atitudine foarte bună, a urmat cel de astăzi, în care atitudinea a fost la nivelul dorit, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Vreau să remarc un lucru, pe care va trebui să-l îmbunătăţim, este vorba de curaj. Cred că, dacă aveam mai mult curaj, în momentul în care echipa adversă a rămas în inferioritate numerică, soarta partidei era cu totul alta”, a precizat Mihai Ianovschi, citat de Gazeta Nouă.
Penalty-ul care a dus la înfrângere a fost ratat de Abel Stan, căruia antrenorul nu a avut ce să îi reproșeze. A declarat că l-a încurajat la finalul partidei și e convins că momentul îl va face mai puternic și îl va ajuta să se dezvolte.
”După meci, m-am dus la el, este un copil, numai în sufletul lui să nu fi. Au ratat fotbalişti mari lovituri de pedeapsă, e un moment dificil pentru el, întreaga echipă a fost lângă el, l-am încurajat, avem mare încredere în el”, a declarat Mihai Ianovschi cu privire la penalty-ul ratat al lui Abel Stan.
În ceea ce privește meciul următor din campionat, CSM Slatina va juca împotriva uneia dintre cele mai în formă echipe, ASU Politehnica. Mihai Ianovschi a prefațat confruntarea de la Timișoara.
”Urmează să ne refacem din puncte de vedere fizic, să pregătim meciul de la Timişoara, aşa cum le-am pregătit pe toate, să mergem să facem un joc la fel de bun din punct de vedere al atitudinii, şi dacă vom arăta ca în ultimele meciuri, cu siguranţă vom veni cu puncte”, a mai punctat Ianovschi.
CSM Slatina a rămas în acest sezon doar cu Liga 2, iar după ultima etapă a urcat pe locul 17 în clasament, grație succesului cu Aerostar Bacău, 2-1. După șase meciuri a adunat tot atâtea puncte. Pe lângă victoria cu moldovenii, CSM Slatina a mai câștigat cu Fotbal Comuna Recea, 2-0, tot pe teren propriu.
Așadar, în etapa următoare, CSM Slatina se va deplasa la Timișoara, pentru meciul cu ASU Poli, locul 4 în clasamentul Ligii a 2-a. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00.
Foto: FC Turris Turnu Măgurele
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-turul-4-rapid-ripensia-fc-u-craiova-csm-slatina-si-turris-oltul-dintre-echipele-din-liga-2-joaca-astazi-u-cluj-e-calificata-deja-in-16-imi-19153247
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-se-redreseaza-iar-mihai-ianovschi-stie-unde-s-a-produs-declicul-un-rezultat-al-clubului-al-linistii-oferite-dupa-rezultatele-mai-putin-favorabile-reactia-antrenorului-19153192