Câștigătoare a Cupei României, Corvinul Hunedoara trebuie să joace, teoretic, în Europa League în sezonul următor, să reprezinte România în a doua competiție ca importanță la nivel de cluburi. Așteaptă verdictul din partea UEFA, dar până atunci își face deja planurile, pentru ca în momentul în care decizia va veni și va fi una favorabilă, să fie totul clar.
Ioan Andone, un apropiat al clubului din Hunedoara, a declarat că în acest moment conducerea și stafful condus de Florin Maxim au la dispoziție două variante, stadionul din Sfântu Gheorghe, pe care evoluează Sepsi OSK, sau arena echipei CFR Cluj.
Practic, Corvinul Hunedoara va juca pe terenul unei formații pe care a învins-o în parcursul din Cupa României, de care a trecut pentru a-și face loc până în finală și pe care a și câștigat-o. Ioan Andone a afirmat că vor urma achiziții importante la Corvinul în vară, dar a și lăudat echipa pentru ce a realizat în sezonul 2023/ 2024, pe lângă câștigarea Cupei bifând și o clasare foarte bună în Liga 2, locul 2 în play-off.
Corvinul va lua startul în turul 1 preliminar al Europa League. Va juca în dublă manșă, la 11 și 18 iulie, iar următorul tur preliminar, al doilea, va avea loc pe 25 iulie (turul) și 1 august (returul), când, în cel mai rău caz, Corvinul va coborî în Conference League pentru a juca pentru calificarea în grupe.
Încă din primul tur vor avea adversari dificili elevii lui Florin Maxim, putând da peste formații precum Silkeborg (Danemarca), Wisla Cracovia (Polonia), Rijeka (Croația), Panathinaikos (Grecia) sau Omonia Nicosia (Cipru), dar lista este mult mai stufoasă.
”Meritul este al băieţilor. Bravo lor că au crezut până la capăt! Au adus primul trofeu din istoria clubului! În finala Cupei, Corvinul a dominat la multe capitole. Cred că cei de la Oţelul au fost şi mai obosiţi. E o generaţie bună la Hunedoara. Florin Maxim a reuşit şi el să formeze o gaşcă nebună, aşa cum aveam şi eu la Sportul Studenţesc, iar Florin era elevul meu!
Eu cred că echipa se va duce în Europa League. Corvinul are de ales între stadionul lui Sepsi şi cel al CFR-ului. Vor urma şi transferuri, echipa se va întări. Deja a fost întocmită o listă cu jucătorii doriţi la echipă. Rămâne şi Florin Maxim, normal, doar şi-a prelungit contractul”, a spus Ioan Andone potrivit Sport pe Surse.
Corvinul Hunedoara va face bugetul pentru sezonul următor și cu ajutorul banilor din Cupa României. Aproape 400.000 de euro încasează clubul din Liga 2 de la Federația Română de Fotbal pentru parcursul perfect din competiție. Florin Maxim este sigur că elevii săi vor ajunge să respire aerul cupelor europene începând cu data de 11 iulie, când este programată prima manșă a turului preliminar inaugural al Europa League.
Maxim a vorbit în special despre fondurile de care echipa sa va beneficia pentru a-și întări rapid lotul și a face o figură onorabilă și în Europa, după finala cu SC Oțelul.
”Ne-am gândit la o listă cu jucători pe care putem să-i aducem. Nu avem un buget foarte mare, mai vin ceva bani din partea UEFA, dar chiar ne-am gândit la o listă, sper să o putem completa și ar fi frumos.
Nu pun presiune pe conducere, știu că bugetul acesta este, ne-am descurcat în toți acești ani. Știm că nu putem să întindem plapuma, mai ales că anul acesta sau anul viitor, cel târziu, va începe și construcția stadionului.
Deci, cumva, nu putem să mărim considerabil bugetul”, a spus Florin Maxim după partida de la Sibiu.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures