După ce a câștigat Cupa României, faza județeană Vâlcea, și s-a calificat în Faza Regională a competiției KO, Chimia Râmnicu Vâlcea a trăit un eveniment de nedorit în prima etapă a Grupei 2 din Regiunea 5.
Vâlcenii au pierdut la ”masa verde” jocul de acasă cu Avântul Pielești, reprezentanta județului Dolj.
Jucătorii Chimiei s-au prezentat, miercuri, 10 iulie, la stadionul Mihăești, fără a avea viza medicală de la Medicina Sportivă, ci una făcută sezonul trecut la o Policlinică Privată.
Oficialii clubului vâlcean nu au știut că vizele medicale cu care au jucat la Liga 4 nu mai sunt valabile și în Faza Regională a Cupei, acolo unde aveau nevoie de viză specială de la Medicina Sportivă.
Astfel, arbitrul Leopold Herczeg (Băcia – Hunedoara) nu a dat drumul la meci, iar Chimia Râmnicu Vâlcea a pierdut la ”masa verde”, cu scorul de 0-3.
Totuși, cele două echipe au intrat pe teren și au disputat un joc amical, încheiat cu victoria oaspeților.
”A fost o eroare, nu am avut viză de la medicină sportivă, nu ne-am dat seama. Nu vrem să riscăm alte probleme, mergem cu siguranță la Domnești la următorul joc, pentru că neprezentare înseamnă alte sancțiuni. Joi ne-am ocupat de toate cele necesare pentru a face vineri viza medicală la Medicina Sportivă. E un efort, dar este de datoria noastră”, a spus antrenorul Alin Savu.
Sâmbătă, 13 iulie, Chimia va juca în deplasare cu AS CS Domnești, câștigătoarea Cupei din Argeș, un meci fără miză.
Echipa vâlceană nu mai are șanse să câștige grupa sa, după ce a pierdut la ”masa verde” jocul cu Avântul Pielești.
Ultimul meci al grupei are loc în data de 17 iulie, între Avântul Pieleşti și AS CS Domneşti.
Câștigătoarea grupei ca juca finala, în data de 20 iulie, contra câștigătoarei Grupei 1 din Regiunea 5, dintre ACS Lupii Profa (Olt), CSL Nanov (Teleorman) și ACS Urban Titu (Dâmbovița). În primul meci din această grupă, ACS Lupii Profa a trecut cu 2-1 de ACS Urban Titu.