Accidentare groaznică în Cupa României, la ultimul joc din Turul 3, desfășurat miercuri seară, în noctură, la Târgu Jiu!
Dragoș Huiban (36 de ani), atacantul echipei SCM Râmnicu Vâlcea, a ajuns direct la spital după o intrare foarte dură a unui adversar de la CSM Târgu Jiu, care nici măcar cartonaș galben nu a primit din partea arbitrului Dan Buzărnescu.
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat dramatic, după mari emoții avute la loviturile de departajare, mai departe în Cupa României, în Play-off, însă Dragoș Huiban, atacantul nou-promovatei în Liga 2, nu s-a putut bucura cu adevărat pentru succesul echipei sale.
Pe finalul timpului regulamentar, atacantul luat în această vară de la Metaloglobus a plecat pe un contraatac, însă a fost blocat și lovit intenționat de Marian Habet, fără nicio treabă cu mingea. Arbitrul Buzărnescu a dat fault pentru Vâlcea și cartonaș galben pentru Denis Brînzan, pentru proteste, însă Habet nu a primit nici măcar cartonașul galben, deși l-a umplut de sânge pe Huiban.
Atacantul marcator în victoria celor de la Metaloglobus cu FCSB, scor 2-1, s-a ales cu o accidentare serioasă la nas, a avut nevoie de minute bune pentru a-și reveni, a părăsi terenul de joc și a mers direct la ambulanță. Așa cum a subliniat pentru ProSport, Huiban s-a ales cu un veritabil ”blackout” după lovitura primită de la Habet.
Cu tricoul plin de sânge, Huiban a avut puterea să își aducă aminte momentele de groază pe care le-a trăit pe arena din Târgu Jiu.
”Erau ultimele minute din meci, din timpul regulamentar. Am scăpat pe un contraatac în partea stângă. Era un jucător al lor pe jos, dar arbitrul nu mai oprește acum jocul pentru orice cădere. Și eu am continuat faza pe partea stângă, să merg în atac. Apoi, am avut blackout, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva grav. Eram plin de sânge, îmi curgea sânge din nas. Am simțit intensitatea, adversarul a vrut să oprească jocul. Nu știu cu ce mi-a dat, cu cotul, cu umărul. Chiar nu știu cu ce a intrat în mine”, a povestit Huiban, revoltat de faptul că arbitrul meciului nu a acordat nici măcar cartonaș galben pentru agresor.
În jocul de la târgu Jiu, Huiban intrase pe teren odată cu startul reprizei secunde, după ce la pauză l-a înlocuit pe Brian Lemac.
După meci, în timp ce echipa sa se întorcea la Râmnicu Vâlcea, Huiban a rămas la spital la Târgu Jiu pentru seria de investigații necesară după o astfel de lovitură încasată.
A suferit o fractură de piramidă nazală, ceea ce îl va ține pe tușă o perioadă de timp.
Între timp, Huiban va face investigații suplimentare la București, la ORL, pentru a se decide dacă trebuie sau nu să fie operat.
Ultimele luni au fost extrem de grele pentru Huiban, care în luna mai și-a pierdut tatăl. Acesta a venit să își vadă fiul la meciul din prima ligă cu SC Oțelul și a decedat la stadionul din Galați.
În ceea ce o privește pe SCM Râmnicu Vâlcea, aceasta s-a calificat cu mari emoții în Play-off-ul Cupei României, după ce timp de 120 de minute nu a reușit să-i dea gol echipei din Liga 3 CSM Târgu Jiu.
La loviturile de departajare, Vâlcea a obținut o victorie dramatică, cu scorul de 4-3, după ce a ratat primele trei execuții!!
Marian Danciu, Rareș Tomșa și Eduard Croitoru nu au putut înscrie de la 11 metri în fața lui Alexandru Oprița, însă norocul vâlcenilor a fost că și CSM Târgu Jiu a irosit două din primele trei execuții. A ratat vedeta Albert Voinea, a înscris Marian Habet, iar transformarea golgheterului Bebeto Lupuțeț a fost parată și ea de Valentin Frățilă. Așadar, după primele trei serii de lovituri, CSM avea doar 1-0.
Apoi, următorii patru executanți ai Vâlcei, Vladimir Georgescu, Alexandru Dandea, Alexandru Mitulețu și Daniel Butișteanu au înscris, iar pentru formația din Târgu Jiu a ratat vedeta Elton Constantino Da Silva, au înscris Teodor Chirițoiu și Fabian Bărănescu, și altă vedetă a CSM, Denis Brînzan, a ratat și astfel s-a decis calificata.
SCM Râmnicu Vâlcea: Valentin Frățilă – Marina Manea, Bogdan Florescu (Rareș Tomșa 46′), Brian Lemac (Dragoș Huiban 46′, Eduard Croitoru 90+3′), Vasile Constantin (cpt.)(Daniel Butișteanu 67′), Alexandru Mitulețu, Eric Nistor (Gino Oprescu 67′), Ionuț Uleia (Alexandru Dandea 46′), Vladimir Georgescu, Marian Danciu, Sebastian Ivan. Rezerve neutilizate: Rareș Ciubotariu – Darius Grigore, Bogdan Pitulac. Antrenor: Constantin Schumacher.
Dacă pentru SCM Râmnicu Vâlcea a fost primul meci în acest sezon al Cupei României, pentru CSM Târgu Jiu a fost al treila. În fazele anterioare, gorjenii au trecut de Vulturii Fărcășești (3-2, acasă), în Turul 1, și de FC Păușești Otăsău (2-0, în deplasare), în Turul 2.
”O seară grea. E momentul când treci de la agonie la extaz și invers, sunt anumite sentimente pe care nu le poți controla. Trebuie să le simți pe propria ta piele. E păcat de efortul acestor minunați băieți. E păcat de tot cea ce au realizat în seara asta. A fost un meci bun, un meci cu o echipă de Liga a 2-a, neînvinsă la ora asta și o echipă cu pretenții. S-a văzut cum au tratat această fază a competiției. Au jucat cu toată echipa, cu șapte titulari care au intrat sâmbătă, iar la pauză i-au introdus pe ceilalți trei care au lipsit din primul 11. Și asta spune multe despre modul cum au tratat competiția. Dar eu cred că ne-am ridicat la nivelul întâlnirii.
Cred că am făcut o partidă excelentă din toate punctele de vedere. Păcat de efortul și de munca acestor băieți. Păcat că am avut un avantaj enorm în momentul când portarul nostru care trebuie felicitat pentru seara perfectă pe care a avut-o, pentru prestația excelentă, ne-a dar moral, a aparat și penaltiuri, dar, din păcate, nu am tratat lucrurile la cel mai înalt nivel, iar fotbalul ne a pedepsit. Și, din păcate, în fața acestor minunați suporteri, pentru că, cred eu, e cea mai mare asistență, poate nici la baraj nu a fost asistență aceasta.
Dacă mergeam mai departe, cu siguranță stadionul era plin. Vreau să le mulțumesc pe această cale. Vreau să le transmit să fie lângă noi în continuare, pentru că în sfârșit, la Târgu Jiu, după meciul de baraj, e a doua partidă în care am simțit că Târgu Jiu are nevoie de o echipă care să renască și o echipă care, cu aportul lor, să fie la cel mai înalt nivel”, a spus antrenorul echipei din Târgu Jiu, Mario Găman, după joc.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Adelin Pîrcălabu (Flavius Dumbrăvean 35′), Elton Constantino Da Silva, Bogdan Brășfăleanu (Fabian Bărănescu 100′), Albert Filip (Marius Miruţă 105′), Marian Habet, Denis Brînzan, Denis Bucur (Teordor Chirițoiu 100′), Florin Șantia (Alexandru Stăpan 90′), Gabriel Dodoi (Albert Voinea 67′), Bebeto Lupuleț. Rezerve neutilizate: Alexandru Șocu – Alexandru Lăpădat, Nicholas Geană. Jucători adiționali: – Vasile Marina, Mario Lupulescu, Tudor Pătrășcoiu. Antrenor: Mario Găman.
Foto: George Flușter (Mediafax Foto), SCM Râmnicu Vâlcea și Cristian Caval (CSM Târgu Jiu)