Accidentat într-un banal meci amical contra juniorilor republicani, atacantul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Constantin Gogoșoiu va avea nevoie de intervenție chirurgicală.
„Doctorii l-au anunțat pe Gogoșoiu că va trebui să se opereze la umăr, să vedem sub ce formă. Din socoteala mea și a doctorului e clar că nu intră în calculele noastre pentru turul de campionat. Nu știu dacă vom mai transfera un atacant, îi avem pe NKongue și Stoica, la nevoie poate juca acolo și Văduva” a spus Alin Artimon.
Tehnicianul vâlcenilor a anunțat și despărțirea de fundașul Bangaly. „Bangaly avea viza luată de multă vreme și nu a venit la pregătire, din punctul meu de vedere e scos din calcule. Traore și Daouda sunt în altă situație, nu așa de clară ca la Bangaly, nu vrem să pierdem doi jucători care nu au vina totală. Și vestiarul a avut o reacție la întârzierea lor, nu cred că le va fi tocmai bine când se vor întoarce, nu pot fi puși în aceeași oală, restul jucătorilor au alergat la 38 de grade. Dacă ei fac asta ca special ca să li se rezilieze contractul, îi anunțăm pe această cale că vor pleca care vrem noi să plece, ceilalți o să-și respecte contractul” a mai declarat Artimon.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: photochic.ro