Antrenorul celor de la FC Bihor, Gheorghe Ghiț, a declarat, la finalul partidei cu FC Olt Slatina, încheiată la egalitate, scor 0-0, că meciul a fost unul specific ultimei etape.
Tehnicianul grupării orădene nu a vorbit despre strategia pentru noul sezon, însă formația ce anul trecut reușea promovarea, pe teren, ar putea avea ca obiectiv din nou accederea în Liga I.
„A fost ultima etapă, un meci de vacanță. Am obținut o remiză, ceea ce este notabil este debutul celor doi jucători, Bacter și Popa Ovidiu. Nu știu ce proiect va fi în continuare, noi ne-am dori să fie unul îndrăzneț, de când am venit eu la echipă am crescut ca și evoluții, iar asta creează premize bune pentru viitor. Rămâne de văzut ce av fi, deocamdată am încheiat acest campionat, ne așteaptă vacanța”, a declarat antrenorul celor de la FC Bihor, Gheorghe Ghiț.
Sursa: Gazeta Nouă