Suporterii bănățeni nu mai acceptă starea de incertitudine de la Poli Timișoara și cer conducerii, prin intermediul unui comunicat, să se despartă de echipa de pe malurile Begăi și drumurile celor două părți să se despartă pe cale amiabilă.
Fanii timișoreni mai au o singură doleanță la adresa actulului staff administrativ: palmaresul clubului să fie cedat Institutului Politehnic din Timișoara.
Redăm comunicatul integral al fanilor timișoreni:
Chiar dacă la Timișoara cuvântul de ordine este – „dezamăgire”, ne vedem nevoiți să facem niște precizări, în calitate de suporteri.
Nu ne rămâne decât să felicităm sincer echipa și staful tehnic pentru devotamentul de care au dat dovadă, dar și pentru tăria de caracter pe care au avut-o în condițiile mai mult decât vitrege din acest campionat. Ei și-au făcut datoria, motiv pentru care le suntem recunoscători.
Temerile noastre s-au adeverit, din păcate. Druckeria a încercat în repetate rânduri (a și reușit de câteva ori) să-i pună față în față pe reprezentanții conducerii clubului și pe cei ai autorităților locale abilitate, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă Poli. În afară însă de acuze reciproce interminabile și promisiuni deșarte, nu am auzit nimic. Trăgând o linie, putem concluziona că nu s-a făcut mai nimic pentru salvarea echipei Politehnica Timișoara, care, deși promovată fotbalistic în prima ligă, nu poate evolua acolo din cauza unor probleme de ordin extrasportiv.
Mai toată lumea a tăcut mișelește, cu câteva excepții, așteptând să vadă ce se va întâmpla. Neimplicarea, pasivitatea și dezinteresul au dus la o capitulare necondiționată și injustă. Și iată, s-a întâmplat ca o (încă) o generație talentată, formată în majoritatea cazurilor din jucători autohtoni, bănățeni, așa cum ne-am dorit mereu, să ne plece de sub nas. În loc să se fi păstrat acest lot, care putea face față cu brio în prima ligă, s-a decis lăsarea lui de izbeliște, ca să se înfrupte iarăși niște pseudogranzi cu roadele muncii noastre.
Corect și civilizat ar fi ca reprezentanții conducerii clubului să admită că nu mai vor sau un mai pot să continue la Timișoara, să ne strângem mâna și să ne luăm adio, pentru că așa nu se mai poate. Le mulțumim cordial pentru performanțele obținute în anii precedenți, le suntem recunoscători pentru investițiile făcute, dar Poli trebuie să meargă înainte, iar în condițiile actuale nu are cum s-o facă. Vă cerem, în numele istoriei și pasiunii noastre, eliberați-o pe Poli și redați-ne înapoi măcar speranța că în viitorul apropiat va fi mai bine. Este clar pentru toată lumea că o epocă fotbalistică a apus la Timișoara. Cu bune, cu rele, a venit timpul despărțirii. Nu avem pretenția că suntem perfecți, dar nici dumneavoastră un sunteți. Ne-am săturat să bâjbâim prin incertitudine, prin labirinturile promisiunilor neonorate, prin duplicitatea declarațiilor și prin neconcordanțele dintre vorbe și fapte.
Avem o singură pretenție – ca palmaresul, așa modest cum e, să fie cedat institutului Politehnic, și implicit orașului și suporterilor timișoreni.
Asociatia Suporterilor Timisoreni Druckeria