11:15
Președintele executiv al FC Botoșani susține că prin egalul de la Constanța, roș-alb-albaștrii au închis gura celor care au acuzat de jocuri de culise gruparea botoșăneană. Cornel Șfaițer spune că după aspectul jocului, FC Botoșani putea obține toate cele trei puncte.
„E bine că am ieșit cu fruntea sus și am demonstrat că jucăm doar pe teren. Echipa FC Botoșani ar trebui respectată de toată lumea de acum. Băieții au avut caracter, s-au luptat eroic și puteam să obținem toate cele trei puncte. Am avut două ocazii foarte mari în care puteam înscrie. Dacă reușeam cu siguranță ne întoarceam cu toate cele trei puncte de la Constanța”, a spus Cornel Șfaițer pentru Bt online.