Evoluție modestă, rezultat pe măsură!

08 Apr. 2012, 09:51 Campionat
Evoluție modestă,** rezultat pe măsură!

După jocul destul de slab prestat miercuri la Mangalia, acolo unde a fost învinsă cu scorul de 4-1, CF Brăila a repetat aceași prestație și în partida de sâmbătă, de pe teren propriu, în fața echipei Săgeata Năvodari.

Deși prezența echipei de la Năvodari, la meciul de la Brăila a stat sub semnul întrebării până în ultimul moment, iată că oaspeții au venit pe malul Dunării hotărâți să-și joace șansele până la capăt, iar după o partidă excelentă pe care au făcut-o elevii antrenați de Constantin Gache, aceștia au reușit să se impună în final cu scorul de 3-1.

Cu toate că începutul de meci a aparținut brăilenilor, Pălimaru a fost blocat în ultimă instanță de Olteanu (min.10), oaspeții au fost aceia care au reușit deschiderea scorului. În urma unei lovituri libere de la 35 de metri, Vezan a șutat puternic pe spațiul porții, iar mingea s-a dus în plasă cu largul concurs al portarului Budur: 0-1! Cu mari eforturi depuse pentru a egala, fotbaliștii lui Viorel Ion nu au avut decât două șuturi pe lângă poartă, expediate de Pușcașu (min. 28), și Moise (min. 30), și, astfel, Săgeata a intrat la cabine cu avantaj minim pe tabela de marcaj.

Din câte se pare, pauza nu a fost un sfetnic bun pentru elevii antrenorului Ion Viorel, iar după ce Pălimaru a fost blocat în momentul șutului, la 4-5 metri de poartă de Bold (min. 48), a venit apoi cea mai controversată fază a meciului, în minutul 52. Oaspeții au pornit pe un contraatac rapid pe partea stângă, Chițu a pătruns în careu, Budur l-a faultat pe jucătorul constănțean, iar arbitrul Ionuț Coza a dictat lovitură de la 11 metri și l-a eliminat pe portarul brăilean! A fost scos de pe teren Câmpeanu și a intrat Bucuroiu în poartă, dar nici acesta nu l-a putut opri pe Chițu să marcheze de la punctul cu var: 0-2! După o dominare destul de sterilă a brăilenilor, gazdelor reușesc să reducă din handicap prin Pălimaru (min. 65), cel care a trimis cu capul în plasă o minge venită de la Prodan: 1-2!

Elevii antrenați de Ion Viorel alergă după golul egalizator, dar ocaziile apar tot la poarta lui Bucuroiu, și sunt irosite de Chițu (min. 71) și Crețu (min. 73). A venit apoi faza din minutul 78, atunci când Moise a șutat la poartă dintr-un unghi imposibil, mingea a lovit bara transversală și a căzut apoi în fața liniei de poartă, iar toată lumea a solicitat ca arbitrul să acorde un gol care nu a fost (lucru confirmat după meci de reluările de fază văzute pe carul de transmisie a celor de la Dolcesport)! Finalul meciului a fost unul destul de tensionat, în care constănțenii au fost mai pragmatici, au știut ce vor de la această partidă, iar în minutul 85, Zaharia a scăpat pe contraatac, la limita offside-ului, a pătruns în careu, și a șutat în colțul lung al porții lui Bucuroiu: 1-3!!

Putea fi și 1-4, însă portarul brăilean a respins de sub transversală mingea expediată de Chițu din lovitură liberă, iar meciul se termină în cele din urmă cu victoria clară și pe deplin meritată a oaspeților cu scorul de 3-1!

În flierăturile și huiduielile celor aproximativ 1000 de spectatori, reușesc să iasă de pe teren și cei trei arbitri, acuzați pe nedrept că ar fi „tras” cu oaspeții, lucru total neadevărat! Indiferent ce s-ar spune despre acest meci, victoria oaspeților nu poate fi pusă niciun moment la îndoială, singurii vinovați de acest eșec fiind jucătorii brăileni datorită prestației lor foarte slabă și din acest joc. Și cum în etapa viitoare pentru CF Brăila urmează un nou examen de foc pe terenul celor de la CSMS Iași (care a învins cu 4-1 la Mangalia, pe Callatis!), putem afirma cu certitudine că pentru formația antrenată de Ion Viorel, visul unei eventuale promovări s-a terminat!

Singurul lucru demn de remarcat al partidei a fost prezența la meci a lui Bănel Nicoliță, cel care a fost înconjurat cu multă simpatie de spectatorii brăileni, care i-au solicitat acestuia să se fotografieze cu ei, precum și autografe. Iar Bănel nu a uitat de unde a plecat, și a făcut pe placul tuturor cu zâmbetul pe buze!

CF BRĂ‚ILA – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI 1-3 (0-1)
Pălimaru (65) / Vezan (15), S. Chițu (52), D. Zaharia (85)

Budur – Bosoi (cpt.), L. Ivan, C. Marin, Vlaicu – Dăniță (’35 D. Prodan, ’82 St. Nicoliță), Otvoș, Pușcașu, Moise – Pălimaru, Ad. Câmpeanu (’52 Bucuroiu)
Antrenor: Viorel Ion
Eliminat: Budur (’51) – roșu direct

Fl. Olteanu – Bold, Goșa, Fl. Popa (cpt.), Toșca – Șicu, V. Apostol (’86 Ghiară), Vezan (’70 Crețu), Vaștag – D. Zaharia, S. Chițu
Antrenor: Constantin Gache

Au arbitrat foarte bine: Ionuț Coza (Ilfov) – Radu Ghenculeac și Radu Iulian (ambii din Buzău).

Articol scris de Valentin Constantinescu

08 Apr. 2012, 09:51 Campionat
Pe aceeași temă