Chivorchian: „Avem obiectiv câștigarea Cupei României”

06 Oct. 2011, 15:13 Cupa
Chivorchian:**

Președintele Consiliului Director al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, miercuri, după tragerea la sorți a optimilor Cupei României în care formația bănățeană va întâlni pe Steaua, că echipa antrenată de Valentin Velcea are ca obiectiv câștigarea trofeului.

„Este un meci între vicecampioana Romnâniei și locul patru. Este un derbi între două echipe europene. Din păcate noi am fost azi într-o altă urnă valorică. Noi avem obiectiv să revenim în prima ligă, Steaua are obiectiv, și mi-aș dori, să prindă «primăvara europeană» și să câștige campionatul. Noi avem obiectiv câștigarea Cupei României și asta presupune să învingem Steaua. În prima urnă valorică ar fi trebuit să fie și Poli Timișoara”, a spus Chivorchian.

Chivorchian i-a îndemnat pe jucătorii echipei timișorene să demonstreze că au valoare prin câștigarea meciului cu Steaua. „Steaua are un lot puternic, omogen. Jucătorii lui Poli trebuie să demonstreze prin jocul din Cupa României și nu numai că acel lucru injust care s-a întâmplat în vară clubului îl pot îndreptat”, a mai spus el.

Oficialul timișorean crede că se vor rezolva problemele financiare ale echipei bănățene. „Avem un parteneriat cu Consiliul Local și Consiliul Județean. Ar fi păcat ca zona aia să rămână fără echipă. Sunt convins că într-un interval de timp nu foarte îndepărtat se vor găsi soluții ca și dumnealor, așa cum au promis, să-și onoroze promisiunile financiare făcute clubului”, a adăugat Gheorghe Chivorchian.

Pe de altă parte, președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a fost nemulțumit de faptul că formația pregătită de Ilie Stan va disputa în deplasare meciul din optimile Cupei României.

FC Timișoara întâlnește în optimile Cupei României formația Steaua București, deținătoarea trofeului.

Sursa: Mediafax

06 Oct. 2011, 15:13 Cupa
Pe aceeași temă