„Nu ne-am gândit că putem elimina Pandurii, am vrut să facem o partidă bună”

22 Sep. 2011, 11:10 Stiri

Parcursul în Cupa României pentru Sportul Vișina s-a încheiat în „șaisprezecimile” Cupei, fiind eliminată cu scorul de 5-0 de divizionara A Pandurii Târgu Jiu.

În ciuda înfrângerii usturătoare, principalul Marius Stoica a ținut să-și felicite jucătorii pentru efortul depus, tehnicianul grupării din sudul județului fiind conștient de diferența de valoare.

„Felicit jucătorii pentru că am ajuns în această fază a competiției. Am ajuns să jucăm cu o echipă foarte bună, care este revelație la nivelul Ligii I. Am încercat să facem un antrenament util. Cred că pe alocuri am încercat să punem și noi probleme. Am încercat să jucăm deschis, n-am venit să ne închidem, dar diferența de valoare de la Divizia A la C s-a văzut. Mergem înainte, avem un campionat de disputat, nu ne-am gândit că putem elimina Pandurii, am vrut să facem o partidă bună, am sperat să jucăm și noi, în unele momente am reușit, dar teama de a te exprima în fața unei echipe de Divizia A a fost vizibilă. Sunt jucători plătiți cu un salariu de 10 milioane și să joci contra unuia plătit cu 5.000 de euro. Puteam să înscriem și noi, dar nu am făcut-o. Ei când li se oferă o situație de a marca știu să o facă în momentele cheie. Asta se întâmplă la acest nivel”, a declarat Marius Stoica la finalul meciului.

Sursa: Gazeta Nouă

22 Sep. 2011, 11:10 Stiri
Pe aceeași temă