Viticultorul Breaza a mai făcut o victimă în Cupa României. După ce săptămâna trecută eliminase pe CS Panciu, echipa buzoiană a dat lovitura și în partida cu CSM Focșani, impunându-se cu scorul de 2-0.
Confruntarea a fost găzduită marți de stadionul ,,Cornel Negoescu” din Buzău, iar după zece minute de la primul fluier viticultorii au beneficiat de un penalty. În urma unei acțiuni ofensive, Mihălcescu a scăpat singur cu portarul, însă acesta din urmă l-a agățat în suprafața de pedeapsă și aflat pe fază arbitrul a indicat punctul cu var. Lovitura a fost executată de Bobe, dar goalkeperul oaspeților a ghicit colțul, reușind să respingă în față, de unde același jucător a reluat peste.
Puțin mai târziu focșănenii au trecut și ei pe lângă deschiderea scorului când Tircă, din poziție ideală, nu a nimerit ținta.
Prima repriză s-a încheiat fără gol, însă acesta avea să pice la doar câteva minute de la reluare, după ce Sofronea (49) a fructificat cu un șut din doi metri centrarea lui Mihălcescu.
Oaspeții au încercat să egaleze, numai că eforturile au fost zadarnice și mai mult decât atât spre finalul meciului speranțele s-au năruit. Cel mai bun jucător de pe teren Mihălcescu a luat o acțiune pe cont propriu și după o cursă de 40 de metri în care a pierdut câțiva adversari pe drum driblând inclusiv portarul a dublat avantajul gazdelor.
Astfel, Viticultorul Breaza a obținut o victorie meritată grație căreia își continuă aventura în Cupa României, fiind una dintre surprizele acestei competiții.
Articol scris de Adi SOARE