Pistol recuperat!

Florin ALBOIU 11 Apr. 2011, 11:08 Seria 2

Uniristul Marius Pistol se va antrena azi, de la 17.00, alături
de restul lotului albaiulian, după zece săptămâni în care a fost
indisponibil.

Fundașul în vârstă de 23 de ani a suferit o întindere la coapsa
dreaptă în urmă cu mai bine de două luni, la o ședință de pregătire
a lui Marian Pană. În tot acest timp, jucătorul a efectuat un
tratament special de recuperare la o clinică din Sibiu, iar de azi
va relua alergările. „Parcă sunt blestemat, de când am
promovat cu Unirea în Liga I numai ghinioane am avut. Încerc să mă
pun la punct cu pregătirea fizică, fiindcă vreau să joc cât mai
repede”
, a declarat Pistol, ce a bifat în tur 546 de
minute în șapte meciuri.

O altă veste bună pentru albaiulieni o reprezintă revenirea după
accidentare a fundașului dreapta George Negură, care tot azi va
relua antrenamentele sub comanda lui Gabi Stan.

„Alb-negrii” testează
din nou piața externă!

Cu toate că unirișii nu dispun momentan de bani pentru a plăti
salariile restante jucătorilor, gruparea albaiuliană se întărește
cu „stranieri”.

Venit la Unirea în urmă cu o lună, brazilianul-italian Eduardo
Civardi (22 ani) a fost un simplu turist la Alba Iulia neprinzând
nici măcar bancă de rezerve. Achiziționarea sa are conotații
curioase pentru că pe banda stângă este o concurență acerbă: Al.
Giurgiu, Boboc, C. Cristea și M. Oprea.

Divizionara secundă este foarte aproape de a mai bifa un
transfer, astăzi fiind așteptat la Alba Iulia fundașul camerunez
Edmond N’Guekam (22 de ani).

Articol scris de Lucian
DANCIU

Florin ALBOIU 11 Apr. 2011, 11:08 Seria 2
Pe aceeași temă