Noul sezon al Ligii a II-a începe pe 20 august

07 Apr. 2011, 19:26 Special
Noul sezon al Ligii a II-a** începe pe 20 august

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat,
joi, calendarul competițional pentru sezonul viitor. Prima etapă a
Ligii a II-a este programată la 20 august, iar ultima la 2 iunie
2012. În ceea ce privește Liga a III-a, prima etapă va avea loc la
19 august și ultima la 1 iunie 2012.

Liga I va începe în data de 22 iulie și se va încheia la 19 mai
2012, informează site-ul oficial al FRF. Turul ediției 2011/2012 a
Ligii I se va încheia la 10 decembrie, când se va disputa etapa a
XVIII-a.

Supercupa României – Timișoreana va avea loc la 17 iulie.
Meciurile din 16-imile de finală ale Cupei României-Timișoreana,
ediția 2011-2012 se vor disputa la 21 septembrie, iar finala
competiției va avea loc la 23 mai 2012.

Comitetul Executiv a mai decis, joi, convocarea Adunării
Generale ordinare a FRF pentru data de 9 mai, la ora 10.00, la Casa
Fotbalului.

Sursa:
Mediafax

Foto: Marius Anghel

07 Apr. 2011, 19:26 Special
Pe aceeași temă