Câțiva dintre tinerii fotbaliști
care activează în special pentru UTA 2 ori pentru formația de
juniori republicani a clubului sunt în atenția staff-ului tehnic
condus de Roland Nagy. Fotbaliști precum Raț, Gornic, Palcu, Muț,
Miron sau Cuedan și nu doar ei, vor avea posibilitatea să se
pregătească sub comanda antrenorilor Nagy, Stupar și Țapoș de-a
lungul iernii și chiar să-și facă apariția în unele jocuri de
verificare. Apoi, în funcție de randamentul lor și de strategia
clubului, unii ar putea să facă pasul.
UTA 2, în ciuda rezultatelor
obținute în Divizia D sub conducerea antrenorilor Petcuț și Voinea,
și-a demonstrat din plin utilitatea, propulsându-i spre prima
echipă pe Alin Ignea și Alexandru Capătă, fotbaliști promițători
care au început să evolueze pentru UTA 2. Ignea s-a impus ca
titular în fața lui Marius Chindriș, concurența lor fiind mare și
utilă, iar Capătă a avut un final de tur de senzație, marcând patru
goluri în confruntările cu Silvania Șimleul Silvaniei și Unirea
Alba Iulia.
Roland Nagy intenționează să aducă
mai aproape de prima echipă câțiva tineri promițători de la UTA 2,
care n-au avut parte de un tur foarte ușor, fiind obligați să
susțină câte trei meciuri oficiale pe săptămână, procesul de
instruire suferind de cele mai multe din cauza faptului că
antrenamentele trebuiau adaptate jocurilor din Divizia D, ori
Campionatul Național al juniorilor republicani.
„UTA 2 sau echipa de
juniori mari dispun de tineri talentați. Ignea și Capată sunt doar
două exemple, ei reușind să se ceară la UTA prin seriozitate și
determinare. Mă gândesc acum la fotbaliști precum Raț, Gornic,
Palcu, Muț, Miron sau Cuedan, dar sunt și alții care pot fi aduși
lângă noi. Cei mai mulți sunt la o vârstă critică, în jurul a 17
ani și au posibilitatea să facă pasul oricând”, a
apreciat Roland Nagy.
Schimbări la UTA 2
Altfel, UTA 2 va trece printr-o
perioadă dedicată schimbărilor, în locul lui Mihai Petcuț urmând să
fie adus Dorel Mutică, tehnician care a activat în ultima vreme la
echipa de juniori a ACU Arad, formată și din jucători oferiți de
UTA sau Atletico. Decizia îndepărtării lui Petcuț aparține
conducerii Bătrânei Doamne și e discutabilă.
Nemulțumirile oficialilor vizează
aspecte legate de rezultate și de disciplină, însă promovările lui
Alin Ignea și Alexandru Căpătă la prima echipă, plus apropierea
unui grup format din patru-cinci jucători de formația de seniori
reprezintă argumente destul de serioase în favoarea fostei bănci
tehnice.
În plus, ca amănunt poate ignorat
de factorii de decizie ai UTA-ei, Mihai Petcuț are o experiență
serioasă în actvitatea juniorilor la nivel de seniori. Ca antrenor
al Gloriei Arad în Liga a III-a, Petcuț i-a avut sub comandă, timp
de aproape două sezoane, pe aproape toți dintre juniorii generației
1990-1991, în frunte cu Țucudean, contribuind la propulsarea
lor.
Articol scris de Sebastian
Șilcovan