Petruescu: „Suntem în criză de puncte. Jocul merge”

Florin ALBOIU 13 Oct. 2010, 16:28 Stiri
Petruescu:**

Formația secundă a Timișoarei
întâlnește vineri pe teren propriu CSM Școlar Reșița într-un meci
în care ambele echipe vor căuta să-și apropie victoria. Cele două
vestice au avut parte de un start slab de sezon și se află în
partea a doua a clasamentului Seriei a V-a din Liga a III-a.

„Ne așteaptă un joc
dificil cu o echipă aflată în criză de puncte. Reșițenii sunt
omogeni, joacă de ceva timp împreună. Noi suntem în criză de
puncte, nu de joc, deoarece acesta a mers în ultimele etape.
Trebuie să vină și rezultatele, jucătorii înțeleg situația, și-au
dat seama că valoarea lor le permite să se impună la acest
nivel”
, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul lui
„Poli” II, pentru www.liga2.ro.

Reșițenii vin după un egal pe teren
propriu, 1-1, cu Milenium Giarmata, rezultat după care antrenorul
Flavius Stoican a anunțat că se va baza mai mult pe juniorii
republicani. CSM Școlar a strâns doar șase puncte din șase jocuri
în timp ce timișorenii trei din cinci, în ultimul joc bănățenii au
remizat însă la liderul Luceafărul Oradea.

Juniorul Albei,
Florin Ilie, la Timișoara!

De câteva zile, fundașul de lot
național U19 al Unirii Alba Iulia, Florin Ionuț Ilie, se antrenează
cu echipa secundă a bănățenilor. Jucătorul în vârstă de 18 ani
urmează să joace cel puțin un an la Timișoara, inițial sub comanda
lui Cosmin Petruescu la echipa a II-a. Interesant e că jucătorul
vine liber de contract într-o manieră asemănătoare celei prin care
„alb-violeții” l-au pierdut pe Bogdan Moroșan în favoarea
Petrolului Ploiești. Caz pentru care Poli se va judeca la TAS
deoarece conform vechilor reglementări tânărul fotbalist mai avea
contract de junior până în vara lui 2011.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

Florin ALBOIU 13 Oct. 2010, 16:28 Stiri
Pe aceeași temă