Eroi în fața Stelei!

24 Sep. 2010, 14:33 Cupa

Rămași și fără Ilie, în plină degringoladă și cu un principal
care nu se știe cât va fi ținut drept interimar, Nicoliță și
compania au avut aseară misiunea să nu îngroașe lista surprizelor
din acest sezon de Cupă. Au reușit în cele din urmă, cu greu, să
evite dezastrul și au câștigat cu 1-0.

Obișnuiți cu schimbarea la foc automat a antrenorului, steliștii nu
s-au pierdut cu firea și s-au așezat cu calm la conducerea jocului.
Bilașco putea rezolva meciul încă din primul sfert de oră. Mai
întâi, la prima fază de poartă a partidei a fost prea egoist să
paseze în stânga sau dreapta către coechipieri pentru un gol simplu
și l-a luat la țintă pe Neagoe.

Bilașco a
ratat singur cu portarul

Fostul vârf al Urziceniului și-a continuat „concertul” ratărilor,
irosind alte două mari șanse de gol în mai puțin de zece minute.
Copleșiți de numele și de startul avântat ale adversarului, oltenii
nu au fost capabili să riposteze. Au reușit totuși să repare din
mers găurile din defensivă și să reducă frecvența ocaziilor la
poarta lui Neagoe.

Boroiban
și Vigariu puteau produce surpriza

Asta până când Surdu s-a apucat să-l imite pe Bilașco. A luat mai
întâi la țintă bara, în finalul primei reprize, și apoi pe Neagoe
în două rânduri, în startul celei de-a doua. Barajul oltean a cedat
în cele din urmă asediului stelist. Nicoliță, „preferatul”
tribunei, și-a pus mintea la contribuție și juniorul Iordănescu a
răsuflat ușurat. Meciul nu s-a terminat însă până când gazdele nu
au avut momentul lor de glorie. Boroiban și Vigariu, în două
rânduri, au fost la un pas să readucă Gazul în joc, însă visul
oltenilor s-a oprit în brațele lui Tătărușanu.

Steliștilor le-a trecut glonțul pe la ureche în Bănie.
Iordănescu junior și ai săi și-au câștigat dreptul să mai
pregătească un meci împreună.

Articol scris de Adrian
IOSUB

Foro: Florin
CEAUȘU

24 Sep. 2010, 14:33 Cupa
Pe aceeași temă