EXCLUSIV! Aliuță refuzat, Cârjă rezolvat

10 Sep. 2010, 13:13 Bursa transferurilor
EXCLUSIV!** Aliuță refuzat, Cârjă rezolvat

UPDATE: Pe ultima
sută de metri înainte de închiderea perioadei de transferări,
Petrolul a reușit să-și completeze lotul cu încă un jucător,
ploieștenii împrumutându-l pentru un sezon, de la Oțelul Galați, pe
fundașul dreapta Marian Cârjă. În vârstă de 23 de ani, Cârjă a mai
lucrat cu Vivi Răchită și în perioada CSM Ploiești. El se
antrenează, deja, alături de petroliști, dar nu intră în calcule
pentru meciul de duminică, cu Unirea Alba Iulia.

La ultimele antrenamente ale „galben-albaștrilor” a participat
și mijlocașul Marian Aliuță. Acesta a semnat, chiar, contractul cu
Petrolul, dar, din cauza unor probleme medicale pe care le-a acuzat
la spate, fiind vorba, se pare, despre o hernie de disc, transferul
a căzut, cel puțin pentru moment. „Mi-a spus că nu
poate juca și că, probabil, va trebui să meargă să se opereze. Este
posibil ca, în situația în care lucrurile merg bine, să reluăm
colaborarea de la iarnă”
, a recunoscut Vivi
Răchită.


Petrolul încearcă aducerea unui alt ex-stelist, după Pompiliu
Stoica, Daniel Oprița sau Florentin Dumitru. Joi dimineață s-a
prezentat sub comanda lui Valeriu Răchită și mijlocașul Marian
Aliuță, care, la 32 de ani, încearcă o relansare a carierei sale.
Lucru deloc ușor, după ce acesta a ratat perioadele de pregătire
centralizată și având unele probleme medicale, timp în care a fost
„plimbat” la Victoria Brănești (cu care chiar semnase un
angajament), sau, mai nou, Universitatea Craiova.

Dealtfel, acesta s-a pregătit separat și, în funcție de problemele
contractuale, care trebuie rezolvate și de cele medicale, se va
decide dacă el rămâne sau nu la divizionara secundă ploieșteană. De
remarcat că, Aliuță s-a dovedit a fi un adevărat globe – trotter,
până acum, jucând la 16 echipe, de la Steaua, Bistrița, Rapid,
Vaslui, Timișoara, până la Sahtior și Metalurg Donetsk, în Ucraina,
dar și în Adzerbaidjan, Grecia, China, Moldova sau Coreea de
Sud!

Articol scris de Marian
DIMA

.

10 Sep. 2010, 13:13 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă