Sdrobiș a schimbat „11”-le de start al Farului

09 Sep. 2010, 11:39 Campionat
Sdrobiș a schimbat**

La meciul în familie de ieri,
tehnicianul „marinarilor” a încercat noi variante pentru formula de
bază, atenția „Părintelui” îndreptându-se cu precădere asupra
flancului drept.

Obișnuita partidă-școală a Farului
de la mijlocul săptămânii, disputată, ieri, pe arena principală, a
arătat o echipă a posibililor titulari schimbată (doi jucători noi
și uniii fotbaliști puși pe alte posturi) față de formația cu care
„Părintele” a început meciul cu FC Botoșani.

Astfel, au apărut Buzea, folosit
fundaș dreapta, și Mutulescu, utilizat mijlocaș la închidere, în
vreme ce Nițescu a urcat mijlocaș dreapta, iar Boboc a trecut din
centrul liniei mediene în flancul stâng, de unde B. Rusu a fost
mutat în atac. Echipa a fost: Zdrâncă – Buzea, I. Barbu, L. Ștefan,
Paș-covici – Nițescu, Lucan, Mutulescu, Boboc – Ad. Câmpeanu, B.
Rusu.

Modificările i-au vizat pe
Scărlătescu, Boghițoi și Boboc, de altfel cei trei schimbați cu FC
Botoșani, primii doi jucând acum la cealaltă echipă, în vreme ce
Boboc a rămas în formula de start, dar a fost încercat în alt
rol.

A doua echipă de ieri i-a cuprins
pe Al. Răuță – Vlad, Parfenie, Filip, Tașcă – Scărlătescu, Ursachi,
L. Mihai II, I. Lupu – Boghițoi, Abuzătoaie.

În startul părții secunde a
meciului, Sdrobiș a operat alte modificări, post pe post: Craiu în
locul lui Zdrâncă, Husein în locul lui Tașcă, Drăghici în locul lui
Ursachi și Hurdubei în locul lui Abuzătoaie. Apoi, pe parcursul
reprizei, Mutulescu și Scărlătescu au făcut schimb de formații, iar
Pașcovici, menajat, a ieșit mai devreme, ceea ce a dus la o nouă
așezare pe posturi în efectivul formulei de bază. Fundaș dreapta a
revenit Nițescu, Scărlătescu a jucat mijlocaș dreapta, Buzea
închizător, iar Boboc a coborât fundaș stânga.

Formația „titularilor” s-a impus cu
2-0, cu câte un gol înscris în fiecare repriză de Nițescu și B.
Rusu, al doilea cu o execuție a la Madjer (după o pasă a lui
Scărlătescu), la capătul unei faze rapide de contraatac, care l-a
mulțumit pe Sdrobiș. „Părintele” a stat tot timpul cu gura pe
elevii săi, a oprit jocul când a crezut de cuviință și a repetat
unele faze fixe.

Munteanu și Măcelaru,
înapoi la Farul

Atacantul Mădălin Munteanu era așteptat ieri să se întoarcă la
Farul. Jucătorul, care vine de la Aerostar Bacău, a început
pregătirea cu „marinarii” odată cu înscăunarea lui Ioan Sdrobiș,
însă a fost nevoit să se întoarcă acasă, după ce Farul și clubul
său nu au ajuns la un numitor comun. Între timp, situația s-a
schimbat, iar fotbalistul urma să revină ieri la Constanța.

De asemenea, patronul Farului,
Giani Nedelcu, a declarat că și portarul Dragoș Măcelaru se va
întoarce la echipă, „marinarii” fiind actualmente în căutarea unui
al treilea „goal-keeper”.

Oficialii Farului încearcă să
legitimeze până la ora meciului cu Ceahlăul alți doi jucători,
Abuzătoaie și Hurdubei. Primul a evoluat ieri o repriză în
jocul-școală, după ce, în ultima perioadă, a fost accidentat.
„După primele două antrenamente la Farul, am suferit o
leziune la coapsa stângă, iar de atunci am avut program separat. Și
ieri am mai simțit unele dureri. Să vedem cum evoluează situația.
Sper să se rezolve cât mai repede mutarea mea de la Steaua la
Farul, pentru că sunt dornic să joc și să ajut
echipa”
, a declarat Abuzătoaie.

Pașcovici are o ușoară contractură
musculară, dar preparatorul fizic Marius Mărănduca a dat asigurări
că jucătorul va fi apt pentru meciul de la Piatra Neamț.

Hanceariuc arbitrează
meciul cu Ceahlăul

Formațiile dobrogene din seria întâi a Ligii a II-a la fotbal și-au
aflat arbitrii de la meciurile pe care le vor susține, sâmbătă, 11
septembrie, de la ora 11, în etapa a treia a campionatului.

Astfel, la Ceahlăul – FC Farul au
fost delegați Bogdan Hanceariuc (Iași) – Ferencz Tunyogi (Zalău) și
Petrică Câmpeanu (Cluj), la FC Botoșani – Viitorul Constanța
Claudiu Ștefănuți (Năsăud) – George Fridl (Comănești) și Ciprian
Danșa (Oradea), la Săgeata Năvodari – Astra II Ciprian Amarandei
(Vaslui) – Cătălin Savu (Galați) și Andrei Constantinescu
(București), iar la Juventus București – Delta Tulcea vor oficia
Cristian Sava Găină (Bacău) – Joszef Fodor (Odorheiu Secuiesc) și
Ioan Ciocănea (Sibiu).

Sursa: cugetliber.ro

09 Sep. 2010, 11:39 Campionat
Pe aceeași temă