În rând cu Liga 1

08 Sep. 2010, 14:41 Cupa
În rând** cu Liga 1

Petrolul s-a calificat în
„16”-imile de finală ale Cupei României, după ce, ieri, s-a impus
în fața lui FCM Bacău, cu scorul de 3-2 (1-0). Disputat pe
stadionul „Municipal” din Bacău, meciul le-a ridicat ceva probleme
ploieștenilor, însă la fel de adevărat este și faptul că Vivi
Răchită a ales să le ofere șansa să evolueze jucătorilor utilizați
mai puțin în acest debut de sezon, managerul „galben-albaștrilor”
efectuând mai multe schimbări în formulă de bază.

După un debut de partidă în care
gazdele au fost ceva mai prezente în meci, petroliștii au fost,
totuși, cei care au deschis scorul, Păun (19) reluând cu capul, din
apropiere, după o centrare venită de la Stănescu. „Lupii” au trecut
pe lângă 2-0, atunci când Neagoie (27) a țintit bară cu un șut
formidabil, de la 25 de metri, iar, la câteva minute distanță,
Stănescu (31) l-a întrebuințat pe portarul gazdelor, cu o „bomba”
de la 30 de metri.

Finalul primei părți le-a aparținut
băcăuanilor, cu două ratări mari semnate de Luncanu (35 și 42), iar
amfitrionii au reușit, până la urmă, să restabilească egalitatea,
Curiliuc (58) marcând, cu capul, din apropiere. Budescu a făcut,
apoi, diferența, punctând de două ori în interval de doar două
minute, prima data după o acțiune personală de vreo 30 de metri,
finalizată cu un șut din apropiere (63), iar a două oară atunci
când a înscris, din opt metri, după o centrare venită, de pe
stânga, de la Cristi Vlad (63).

La 3-1, petroliștii au considerat,
probabil, prea repede meciul încheiat, iar finalul a fost unul cu
emoții, mai ales după ce Boghian (70) a profitat de o bâlbă a
defensive ploieștene și a redus din handicap, cu un șut din
apropiere. Până la urmă, „lupii” au rezistat presiunii
amfitrionilor și au terminat învingători, câștigându-și dreptul de
a continuă cursă în Cupă României alături de grupările din primul
eșalon.

„Jocurile de Cupă au un
caracter aparte, sunt mai spectaculoase, iar acest lucru s-a văzut
și astăzi. FCM Bacău s-a prezentat peste așteptările noastre, dar
cred că am obținut o calificare meritată. S-a văzut că am încercat
câțiva jucători noi, pentru că am căutat să găsesc soluții în cazul
unor eventuale accidentări sau suspendări, dar mă deranjează faptul
că am primit două goluri pe greșeli de poziționare în
defensiva”
, a spus Vivi Răchită.

Sursa: fcpetrolul.ro

08 Sep. 2010, 14:41 Cupa
Pe aceeași temă