Botoșănenii s-au înclinat în fața sucevenilor

25 Aug. 2010, 11:41 Cupa

Meci de infarct ieri pe Areni, în
Cupa României, în confruntarea dintre suceveni și botoșăneni,
într-o partidă în care cei 850 de spectatori au stat cu sufletul la
gură preț de 120 de minute.

După o primă repriză destul de
anostă, în care cele două formații mai mult s-au studiat și în care
merită de amitit doar jocul bun făcut de Plămadă, în mitanul secund
cei 22 de fotbaliști de pe gazon au dat drumul la un show cum
suporterii suceveni nu au mai văzut de mult pe Areni.

Plămadă a deschis balul în minutul
59, când după o angajare a lui Șuleru i-a luat fața ex-rapidistului
Bosancu și driblândul pe Prisacă a marcat pentru 1 – 0. Din acest
moment se joacă pe contre, iar, din minutul 82, CFR-ul joacă și
împotriva arbitrului care refuză un penalty clar la Golofca, mutând
faultul nu mai puțin de cinci metri până în afara careului
botoșănean.

Când nimeni nu se mai aștepta,
Vașvari prinde o torpilă de la 30 de metri și îl învinge pe Pascal
care a reacționat cu întârziere. Era minutul 90+3 și meciul intra
în prelungiri, moment în care începe practic „ruleta rusească”.

În minutul 100, Romaniuc este
faultat în careu și Șuleru marchează pentru 2 – 1, trei minute mai
târziu Pascal are două intervenții foarte bune în fața atacanților
adverși, dar nu a mai avut ce face la reluarea lui Spiridon care a
reușit egalarea.

Repriza a II-a de prelungiri aduce
oaspeții în avantaj, Boroștean marcând cu un șut de la 25 de metri
după ce a reușit să îl păcălească iarăși pe Pascal. Elevii lui
Tudoreanu nu se pierd cu firea și providențialul Golofca, care i-a
făcut viață grea pe flancul drept lui Bosancu, centrează în fața
porții și din șase metri Șuleru nu ratează ținta, egalând la 3.

La loviturile de departajare Pantea
a ratat, dar Oniu cu o scăriță „a la Mutu” menține Suceava în
viață, Pascal cu o paradă de zile și Bosancu care a ratat o
lovitură decisivă au dus Rapidul în turul următor al Cupei
României. De sesizat este faptul că cea de-a doua repriză de
prelungiri și cele 12 lovituri de departajare s-au desfășurat
aproape pe întuneric, din cauza excesului de zel arătat de
observatorul Vasile Vamanu înainte de începerea partidei.

Amarandei nu a dat un
penalty pentru Suceava

Victoria sucevenilor în fața celor de la FC Botoșani, este una
meritorie ei jucând practic și împotriva brigăzii de arbitrii, care
au arbitrat mai mult decât tendențios, reușind să enerveze la culme
spectatorii prezenți la stadion cu deciziile luate împotriva
jucătorilor de la Rapid CFR. Totul a culminat cu faza din minutul
82, atunci când Golofca a scăpat singur spre poarta lui Prisacă,
însă, ajuns în careu de Atudorei, a fost busculat de acesta.
Centralul Amarandei a mutat lovitura cu nu mai puțin de cinci metri
până în afara careului, privându-i astfel pe suceveni de majorarea
scorului la 2 – 0.

Vamanu le-a interzis
fotoreporterilor accesul pe pista de
atletism

Observatorul nemțean Vasile Vamanu (foto, în dreapta) s-a dat
în spectacol la meciul dintre Rapid CFR Suceava și FC Botoșani.
Iritat de prezența ziaristilor la stadion, acesta le-a interzis cu
desăvârșire fotoreporterilor de la sportsuceava.ro, gazetasv.ro și
Monitorul de Suceava, să pătrundă pe pista de atletism a terenului
de pe Areni, deși aceștia îi prezentaseră în prealabil
legitimațiile de serviciu. Practic imaginile de la această partida
au fost surprinse doar din tribunele stadionului.

Mai mult decât atât, Vamanu a
vorbit personal cu forțele de ordine să interzică complet accesul
oricărui reprezentant media în jurul suprafeței de joc. După acest
episod, a arătat un exces de zel rar întâlnit în profesia pe care o
practică, întârziind debutul partidei cu nu mai puțin de 25 de
minute, din motive numai de el știute. Cei 22 de jucători și cei
aproximativ 1000 de suporteri prezenți în tribune au avut probleme
mari de vizibilitate în cele două reprize de prelungiri,
fotbaliștii executând loviturile de departajare doar la lumina
palidă a lunii.

Observatorul Vasile Vamanu,
actualmente și antrenor la LPS Piatra Neamț, a activat în cariera
lui ca antrenor la mai mult echipe de juniori, cele mai bune
rezultate avându-le când activa la LPS Roman.

Pe lângă rezultatele obținute ca
antrenor, Vamanu și-a dat în petic de foarte multe ori (se pare că
majoritatea din cauza „prietenului ” Bachus), evenimentele
petrecute la meciul de Cupa României dintre Rapid CFR Suceava și FC
Botoșani, fiind ultimele dintr-o serie destul de lungă din care
amintim doar două care ni se par destul de comice: antrenorul
Vamanu și-a bătut propria echipă în vestiar cu bățul, după ce
aceștia au pierdut un meci pe teren propriu cu scorul de 9-2 , apoi
în urma unei partide pierdute de elevii să-i cu scorul de 0 – 7 în
deplasare, și-a alergat în spatele autobuzului juniorii pe care îi
antrena aproximativ 15 kilometri.

„Ne-am subestimat
adversarul”

La finalul partidei din Cupa Romaniei, dintre Rapid CFR Suceava și
FC Botoșani, încheiat cu victoria sucevenilor cu scorul de 8-7 după
loviturile de departajare, vicepreședintele botoșănean, Cornel
Șfaiter, s-a arătat dezamăgit de rezultat.

„Ne-am subestimat
adversarul, iar acest lucru ne-a costat. Am întâlnit la Suceava,
jucători cu foarte multă experiență, care au știut să tranșeze
victoria în favoarea lor. Nu aș putea spune că sunt dezamăgit de
Bosancu, dar cu siguranță, mai sunt și alți jucători care pot juca
pe postul lui”
a declarat Cornel Șfaițer pentru
sportsuceava.ro

Rapid CFR: Pascal,
Pantea, Sava, Sevaciuc, Spătar, Plămadă, Romaniuc, Șuleru, Oniu,
Apetri și Negru. Au mai jucat: Golofca, Brânză și Boghiu.
FC
Botoșani:
Prisacă, Bosancu, Tincu, Matei, Vrabie,
Spiridon, Patache, Homneac, Ghiceanu, Vașvari, Atudorei. Rezerve:
Cherecheș, Tabără, Boroștean, Sandu, Ștefan, Axinte,
Porfireanu.

Sursa: sportsuceava.ro

25 Aug. 2010, 11:41 Cupa
Pe aceeași temă