Recolta vrea să o elimine și pe Juventus București

24 Aug. 2010, 13:39 Cupa
Recolta vrea să o elimine** și pe Juventus București

Revelația actualei ediții a Cupei
României, Recolta Stoicănești, va încerca să furnizeze o nouă
surpriză. Pe stadionul din localitate, în fața unor tribune care se
anunță arhipline, jucătorii aflați sub comanda antrenorului Nicu
Florescu vor să depășească Juventus București, echipă nou-promovată
în Liga a II-a.

Partidă de interes maxim la
Stoicănești, în faza a patra a Cupei României. După ce a eliminat
din competiție grupări de Liga a III-a, formația locală Recolta
primește, astăzi, vizita unei nou-promovate în eșalonul secund,
Juventus București, într-un meci în care susținătorii oltenilor
așteaptă o victorie pentru istorie. Un eventual succes al
fotbaliștilor pregătiți de Nicu Florescu ar reprezenta surpriza
întrecerii, în condițiile în care echipa din Stoicănești a activat
până în precedenta stagiune la nivelul campionatului județean.

„Principalul” Recoltei consideră că
misiunea elevilor săi în disputa cu formația antrenată de Alin
Artimon va fi dificilă, însă speră într-o evoluție bună în fața
propriilor suporteri. „O să fie un meci greu, dar noi
ne jucăm șansa. Întâlnim o echipă de Divizia B și e cunoscut faptul
că formațiile din București au de unde să-și aleagă jucători.
Probabil o să ne domine la capitolul fizic, însă, atât cât ne țin
puterile, vom juca”
, a spus Florescu.

„Am ajuns până aici
cu sufletul”

Deși confruntarea de forțe pare una
disproporționată, tehnicianul își dorește ca prin dăruire în teren
cei de la Recolta să poată depăși echipa din București.
„Nici noi nu credeam că putem ajunge până aici. Dar
avem băieți care s-au dăruit, au jucat mai mult cu sufletul. Dacă
ne apărăm bine, poate îi prindem pe contraatac, iar dacă am da un
gol, am ține de rezultat. Am exersat și loviturile de la 11 metri,
pentru că se poate întâmpla orice. Sâmbătă am făcut un amical cu
Văleni, pentru a pregăti acest meci. Brăgaru are o întindere, iar
Marius Popa e plecat la Eforie, în rest nu avem probleme, toți
băieții sunt apți de joc. Sigur stadionul va fi plin, noi punând
afișe la Drăgănești, dar și în alte localități”
, a
mai declarat Nicu Florescu.

Întâlnirea dintre Recolta
Stoicănești și Juventus București se va disputa cu începere de la
ora 17.30 și va fi arbitrată de o brigadă avându-i în alcătuire pe
Ionuț Iugulescu (Târgoviște) – la centru, Adrian Ionescu
(Târgoviște) și Florin Pucheanu (Ulmi) – asistenți. Observatorii
partidei sunt Constantin Pintilie (Râmnicu Vâlcea) și Nicolae
Tilihoi (Craiova).

Sursa: monitoruldeolt.ro

24 Aug. 2010, 13:39 Cupa
Pe aceeași temă