Puștii Timișoarei au învins ieri
clar o echipă la fel de tânără a celor de la CSM Școlar Reșița
într-un duel amical între cele două componente ale Seriei 5.
După o înfrângere cu 4-2, joi la
Arad, cu UTA, tinerii Timișoarei au trecut sâmbătă de vecinii din
sud, CSM Școlar Reșița, scor 5-0 (1-0). Golurile „violete” au
purtat semnătura lui Alex Boștină, unul în prima repriză, două în
partea secundă, Cuciorvă și Voiculescu, completând lista
marcatorilor.
Cu un lot bazat pe jucători sub 21
de ani, Cosmin Petruescu speră să aducă în scurt timp strălucire la
nivel național noii generații de la Poli. „Echipa este
foarte tânără, nu are acea constanță în joc. Sunt fluctuații de la
un meci la altul. Mă bazez pe 22 de jucători sub 21 de ani, orice
jucător vine de la echipa mare poate să aducă un plus. Până acum,
Cobliș, Rațiu și Popovici au făcut acest lucru”, a
declarat Cosmin Petruescu, antrenorul lui Poli II Timișoara, pentru
www.liga2.ro.
Următoarele jocuri ale
timișorenilor vor avea loc miercuri 11 august, la Moldova Nouă cu
Moldo-Forest în Cupa României, respectiv vineri 13 august cu FC
Bazoș, formație din „Județ” Timiș.
Robert Găman,
testat
Ieri, în jocul contra reșițenilor,
la fel ca joi la Arad, a intrat în teren și fostul jucător al lui
CSM Râmnicu Vâlcea și Universitatea Craiova, Robert Irinel Găman
(22 de ani). Mijlocașul a bifat o repriză iar antrenorul Cosmin
Petruescu s-a declarat mulțumit de el însă o decizie asupra
viitorului său va fi luată de conducerea clubului, jucătorul sosind
inițial la antrenamentele echipei pregătite de tehnicianul Vladimir
Petrovic.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI
Sursa foto: politimisoara.com