Echipa din Liga 4 a reușit să producă surpriza eliminând din
Cupa României pe CF Bihorul Beiuș cu scorul de 3-1 (1-0).
După un început mai bun al beiușenilor, Luceafărul II a preluat
inițiativa și pe finalul reprizei a deschis scorul. Grosu a fost
faultat în careu de D. Toma și Dumiter a executat lovitura de
pedeapsă în stânga lui Odobasianu (40). Orădenii au demarat în
forță după pauză, iar după bara lui Cr. Butuc (46) au mai punctat
de două ori. Mijlocașul Grosu a punctat la capătul unei faze la
care și-a etalat tehnicitatea (54), iar golul meciului a fost
reușit de fundașul central Cuc cu un șut din vole la vinclu trimis
de la 12 metri (58). Cu sacii în căruță, gazdele au redus turația
motoarelor și le-au permis beiușenilor să controleze finalul și pe
fondul superiorității numerice. A. Toma a reușit să reducă din
diferență, fructificând centrarea bună a lui V. Silaghi (77).
„Sunt mulțumit de felul cum au jucat băieții, mai ales
că mulți dintre ei au evoluat pentru prima dată împreună. Diferența
s-a făcut la atitudine și valoare, iar scorul reflectă diferența
din teren”, a spus la final antrenorul Florin
Farcaș.
De partea cealaltă, Adrian David a recunoscut superioritatea
adversarului: „E greu să joci cu cinci juniori în
teren, dar asta nu scuză cu nimic prestația unora. Victoria
gazdelor este meritată, poate diferența e un pic cam
mare”.
Luceafărul II Oradea – CF Bihorul Beiuș 3-1
Au marcat: Dumiter ’40 din penalty, Grosu ’54, D. Cuc ’58 / A. Toma
’77
Luceafărul II: Sg. Ghilea – Indrieș, Pap Deac
jr., D. Cuc, Cr. Morar – Dumiter, Bulz, Grosu (’90+1 Bota), Molnar
F. (’85 Kis) – Cr. Butuc (’70 Bocuț), Gh. Popescu. Antrenor: Florin
Farcaș
CF Beiuș: Odobasianu (’46 Sultan) – V. Silaghi,
Coborzan (’46 Roman), Șerb, D. Toma – Borza, N. Mihoc, Trip, M.
Morar (’69 A. Toma) – Higyed, Agiurgioaie. Antrenor: Adrian
David
Eliminat: Gh. Popescu ’69 pentru lovitură cu cotul.
Sursa: bihon.ro