Pe terenul de fotbal din Oar s-a jucat, sâmbătă, meciul dintre
echipele Someșul din localitate și Turul Micula contând pentru faza
județeană a Cupei României. A fost o partidă disputată pe o căldură
sufocantă, greu de suportat, cu spectatori puțini și cu două echipe
improvizate, gazdele jucând cu echipa a doua, în vreme ce oaspeții
s-au prezentat doar pentru a nu fi excluși în viitoarea ediție de
campionat din Liga a IV-a. Someșul Oar a plecat cu prima echipă în
Germania, acolo unde participă la un turneu organizat de firma
Draxlmaier, iar Turul Micula a rămas fără jucătorii din campionatul
trecut după ce s-a retras, în retur, din Liga a III-a.
Gazdele au jucat cu echipa a doua, cea care activează în Liga a
V-a, iar Turul a avut o formație improvizată.
Jucătorii din Oar au reușit să se impună, fără probleme, cu
rezultatul final de 3-1, după ce la pauză era deja 2-0. Scorul a
fost deschis de Balazs, în minutul 32, a fost apoi majorat de Mike
șapte minute mai târziu, ultimul gol al gazdelor fiind înscris de
Vincze în minutul 74 din lovitură de pedeapsă. Golul de onoare al
miculenilor a fost înscris de Kelemen în minutul 82.
Meciul a fost arbitrat fără probleme de brigada compusă din
Ervin Kegyes, Sergiu Neichi și Costică Por.
Astfel, Someșul Oar s-a calificat mai departe în Cupa României
și va juca, peste doua săptămâni, cel mai probabil cu o echipă din
Zalău sau Oradea.
Someșul Oar: Rati – Matei, Chiș, Vincze, Nagy,
Ari, Balazs, Boros, Mike, Szomiu, Miclos. Au mai intrat Scurtu,
Pintye și Szomiu R.; antrenor Istvan Mike.
Turul Micula: Farcău – Kelemen, Cardoș, Angi,
Kallay, M. Lukacs, C. Lukacs, Negrean, Urda, Laver, Oprea. Au mai
intrat Hegedus, Borca, Tăut și Balogh; antrenor Iuliu Sandor.
Sursa: gazetanord-vest.ro