Iluzii și deziluzii sau filmul blestemului

UTA continuă să trăiască periculos
și să-și alimenteze suporterii cu iluzii și deziluzii. O nouă vară
fierbinte, un nou moment de răscruce, multe întrebări fără răspuns,
de doi lei speranțe, incertitudine, teamă și tensiune – e un film
pe care l-am văzut de prea multe ori deja. Vechi, uzat, stereotip –
e filmul blestemului, parcă.

Deocamdată nu știu ce va urma, nu
știu nici conducătorii, și timpul trece. Ca de obicei lucrează
împotriva clubului, care dacă va fi să se ridice din genunchi și de
această dată o va putea apuca maxim pe o traiectorie modestă, ce
nu-i va aduce strălucire. Măcar dacă va apuca să se ridice, pentru
că momentan nu pare capabil nici măcar de atât.

Așteptându-i pe ruși, Bătrâna
Doamnă s-ar putea trezi într-o situație limită sau chiar fără
ieșire. Nu s-a întâmplat nimic în ultimele trei săptămâni și foarte
posibil să nici nu se mai întâmple. La prima vedere, povestea n-a
fost inventată. Există niște ruși interesați să dezvolte o afacere
în România și chiar în Arad, dar din câte se pare sunt mai puțin
interesați de fotbal, în general, ori de UTA, în special, care au
fost mai mult rugați și dirijați spre gruparea arădeană, decât
dispuși să vină de bunăvoie ori într-un context economico-financiar
reciproc avantajos. Or, în aceste condiții, este explicabil că nu
s-a depășit faza discuțiilor, a probabilităților și-a speculațiilor
și nici n-ar trebui să surprindă dacă nu se întâmplă nimic până la
urmă.

Problema este că în afara
speculațiilor legate de ruși, UTA n-are materie primă nici măcar
pentru… alte speculații. Nu există momentan un capăt de ață,
ceva, de care să se agațe Bătrâna Doamnă. Situația este de asemenea
natură, încât într-un moment în care problema nu mai este atât de
gravă și de complicată precum în urmă cu un an și jumătate, să nu
existe soluții.

În ultimul an și jumătate, când UTA
a fost la câteva minute de desființare, s-au rezolvat probleme
esențiale. S-a plătit datoria de 240.000 euro către Steaua, s-a
închis cazul Radovanovic, care a mai presupus 100,000 de euro, s-au
achitat salariile restante ale tuturor jucătorilor din vechiul lot
– și-au fost în jur de 30, fiecare cu sume curprinse între 5,000 și
30,000 euro -, s-au închis cazurile Chirilă și Spiru, care au
înghițit 100,000 euro, s-au plătit toate datoriile la stat, 300,000
de euro, astfel încât momentan UTA nu mai datorează nimic bugetului
de stat și local.

Toate aceste sume s-au plătit din
sponsorizarea Universității Vasile Goldiș și din creditări, motiv
pentru care cei care – pervers – susțin că clubul s-a îndatorat de
fapt plătind datorii vechi prin credite nu fac decât să mănânce
rahat. Pur și simplu n-au existat alte soluții de moment, și
oricare dintre cazurile de mai sus, nerezolvate, ar fi presupus
excluderea echipei din campionat și provocarea falimentului, adică
desființarea. Sigur, goana pentru plata datoriilor necesară
asigurării continuității a provocat urme adânci, cel mai mare preț
plătit de UTA fiind imposibilitatea formării unui lot propriu de
jucători.

Au mai rămas două cazuri care
atârnă de cocoașa Bătrânei Doamne, celebrele deja „Vasiljevic” și
„Pietraru”, însă soluțiile par epuizate. Responsabilii clubului au
idei fără susținere financiară, fără o resursă măcar care să le
alimenteze, în timp ce autoritățile locale stau la umbra
finanțărilor pe care le-au aprobat prin cele două consilii.
Finanțări care au venit după ani de minciuni grosolane și ignoranță
crasă, dar mulți – foarte mulți, chiar – uită că dezastrul UTA-ei a
fost întreținut constant de lipsa de interes și respect a
autorităților locale, actuale sau din trecut, care nu realizează că
au multe păcate de spălat.

Editorial de Sebatian
Șiclovan