Fotbal însângerat la Dorohoi

28 Jun. 2010, 12:42 Ligi județene

Violențele din fotbalul județean au căpătat ieri o nouă
dimensiune, după ce un fotbalist a fost bătut la finalul meciului
de baraj dintre Voința Șendriceni și AS Leorda, disputat la
Dorohoi.

În timp ce echipele se îndreptau spre vestiare, Petru Râmniceanu,
echipier al AS Leorda, a fost lovit cu pumnii în față de un tânăr
din public, care apoi a rupt-o la fugă și a încercat să se facă
nevăzut în împrejurimile stadionului. Totul s-a petrecut în câteva
fracțiuni de secundă, la doar câteva zeci de metri de oamenii de
ordine, care escortau brigada de arbitri. Imediat, jandarmii și
polițiștii au pornit în urmărirea agresorului, care a fost
identificat și prins în mai puțin de cinci minute. Este vorba de
Daniel Asăvoaie (foto
– trening cu dungi)
, jucător în Liga a V-a, la Real
Hudești. Acesta s-a răzbunat pe Petru Râmniceanu pentru că în turul
acestui campionat a fost accidentat de fotbalistul din Leorda în
timpul unui joc, suferind o fractură de pomete.


Jucătorul a ajuns la spital

Plin de sânge, Petru Râmniceanu a fost pansat de cadrele medicale
care au asistat la meci, iar apoi s-a retras la vestiare, unde,
însă, i s-a făcut rău, iar jandarmii au solicitat ambulanța.
Transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, acesta a fost
diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral cu comoție
cerebrală, plagă contuză în regiunea sprâncenară stângă, plagă
contuză preauriculară dreaptă, epistaxis anterior bilateral și
plagă genunchi stâng”.
Medicii dorohoieni au decis că
leziunile sale nu impuneau internarea, însă fotbalistul urma să
revină astăzi la spital, pentru o serie de investigații
suplimentare.

Daniel Asăvoaie a fost amendat cu 500 de lei de către jandarmi
pentru „provocare și participare efectivă la
scandal”
și ar putea fi cercetat penal, dacă victima
va decide să depună plângere. Mai mult, Daniel Asăvoaie a fost
introdus în baza de date a Jandarmeriei și „va fi
monitorizat și dacă va mai comite o faptă de aceeași natură ar
putea primi interdicție de a participa la manifestările
sportive”
, a declarat purtătorul de cuvânt al
Inspectoratului Județean de Jandarmi, căpitanul Cristian
Nițuleac.

Pe plan sportiv este puțin probabil ca fotbalistul Hudeștiului să
fie pedepsit. „Trebuie să vedem ce zice regulamentul și
dacă putem, nu îl iertăm. Oricum, este un incident regretabil, este
trist că s-a ajuns la așa ceva”
, a spus Mihai
Calistru, președintele Asociației Județene de Fotbal.

AS Leorda a promovat după un meci plin de
durități

Incidentul de la finalul jocului de baraj a pus în umbră partida de
fotbal, deși și pe teren s-au petrecut lucruri aproape la fel de
grave. Dacă în prima repriză s-a jucat fotbal, s-au marcat goluri
frumoase și s-au ratat ocazii monumentale, partea secundă nu a mai
avut nimic în comun cu sportul. Conduși cu 2-1, fotbaliștii din
Șendriceni au practicat un fotbal dur, lovindu-și adversarii la
fiecare contact direct. Furia lor a fost alimentată și de o parte
dintre spectatori, dar și de colegii lor de pe margine, iar
duritățile au fost tolerate de către brigada de arbitri. Arbitrul
Ciprian Iovu a recunoscut la finalul partidei că mai mulți jucători
ar fi meritat sancțiuni disciplinare drastice, dar că a preferat să
lase jocul mai liber pentru a nu inflama mai mult spiritele. Și
Liviu Ailoaie, finanțatorul Voinței, a spus că jucătorii săi
„au cam sărit calul pe final, probabil din cauza
frustrării că nu reușesc egalarea”
.

Voința Șendriceni – AS Leorda s-a terminat 1-2 (1-2), cu golurile
marcate de Andrei Noroc, respectiv Florin Antonese și Ionuț Satcău.
în celălalt meci de baraj, disputat la Albești, Rapid Ungureni a
scăpat de retrogradare, după ce a învins pe Flacăra Flămânzi cu 3-2
(0-2).

Rezultatele meciurilor de baraj pentru Liga a
IV-a

Voința Șendriceni – AS Leorda 1-2
Rapid Ungureni – Flacăra Flămânzi 3-2

sursa: Monitorul de
Botoșani

foto: Ionuț
Tăbultoc

28 Jun. 2010, 12:42 Ligi județene
Pe aceeași temă