Tehnicianul Alexandru Pelici va parafa în aceste zile
angajamentul cu Voința. Banca echipei sibiene a rămas liberă după
ce Marius Baciu a dat curs ofertei de la Pandurii Târgu Jiu.
„M-am înțeles verbal cu domnul Hămbășan pentru o
colaborare pe doi ani, acum mai trebuie numai să semnăm actele. O
voi face probabil în aceste zile, după ce dânsul va reveni din
concediu. După ce vom vedea și ce jucători vom putea aduce vom
putea discuta și despre obiectiv”, a spus Pelici
pentru liga2.ro.
Acesta zice că tatonările cu finanțatorul Ioan Hămbășan au început
de mai mult timp.
„Ne-am cunoscut acum un an și de atunci este o simpatie
reciprocă. Lui îi place de modul în care eu lucrez, mie îmi place
că are planuri îndrăznețe și vorbește deschis când are ceva de
spus”, a completat Pelici.
Antrenorul a fost aproape să fie instalat la Sibiu în primăvara
acestui an, atunci când echipa era în pericol să rateze
promovarea.
Finațatorul Ioan Hămbășan a dat de înțeles înainte să plece în
concediu că numirea lui Pelici este o problemă de zile, declarând
că acesta are șanse de 92% să conducă Sibiul în sezonul viitor.
Articol scris de Daniel
LUP