„Comunitatea locală vrea să se implice la Farul”

16 Jun. 2010, 13:03 Campionat

Șefa Direcției județene pentru
Sport a declarat, ieri, că lucrurile se află în stadiu incipient,
autoritățile interesându-se deocamdată de situația la zi a clubului
și reluând furnizarea apei la stadion, dar că, oricum, e un pas,
bun, înainte.

„Comunitatea locală
dorește să se implice la Farul. Primul pas a fost făcut prin
reluarea furnizării apei. S-a discutat cu patronul clubului, Giani
Nedelcu, pentru prezentarea situației actuale a Farului, sub toate
aspectele. Mi se pare foarte corect ca actuala conducere să spună
exact care e situația. Eu, Elena Frîncu, deși sunt membru fondator,
nu vreau să mă bag în intimitățile clubului, pentru că nu e treaba
mea. Fotbalul are regulile lui și eu le respect, ca pe cele ale
unei socie-tăți comerciale. Deocamdată, lucrurile sunt în fază
incipientă, dar e un pas bun făcut înainte. Este extraordinar că
s-a dat în lucru această problemă a Farului. Oricum, sunt mulțumită
și mi s-a luat o piatră de pe inimă că este din nou apă la stadion,
pentru că e mare nevoie pentru udarea gazonului”
, a
declarat Elena Frîncu, reprezentantul legal al Direcției pentru
Sport a județului Constanța.

Elena Frîncu a mai spus că la Farul
se dorește o organizare pe un management performant, „ca în vest”,
adică „autoritatea locală are o intervenție până la un
moment dat, cu aprobarea consiliilor locale, după care urmează
partea privată”.

Cristinel Dragomir,
vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a spus că, în
acest moment, se studiază ce ar însemna implicarea la Farul.
„Să vedem ce putem face și cât ne ține plapuma. Facem
calcule pentru a vedea ce înseamnă pentru județ, financiar,
implicarea la FC Farul”
, a arătat Dragomir.

„Să vedem ce strategie
se face pentru următorii 2-3 ani, pentru că clubul nu se pune pe
picioare într-o lună, două, trei. După mine, o strategie pe termen
scurt înseamnă cinci ani, iar pe termen lung zece ani. Ca să susții
o echipă în ziua de astăzi îți trebuie o temelie solidă, din toate
punctele de vedere.”
, a încheiat Elena Frîncu,
reprezentant legal al DSJ Constanța.

Alexandru Mățel, în
Rusia?

Alexandru Mățel, căpitanul Farului,
ar putea fi transferat, zilele acestea, la o echipă din Rusia, și
ar putea merge direct în Austria, unde formația se află în
cantonament. De Mățel, ca și de Gaston Mendy, s-a interesat și
Astra Ploiești. O altă echipă de Liga 1, Inter Curtea de Argeș, îl
vrea pe Matei.

Sursa: cugetliber.ro

16 Jun. 2010, 13:03 Campionat
Pe aceeași temă