Antrenorul principal al FC Botoșani
este extrem de optimist înaintea jocului cu Sportul Studențesc și
este sigur că elevii săi vor face o partidă foarte bună și vor
reuși să cucerească toate cele trei puncte.
Mai sigur ca oricând de victorie.
Astfel s-a prezentat antrenorul principal al FC Botoșani la
conferința de presă dinaintea meciului cu Sportul Studențesc.
Tehnicianul nu a vorbit decât de cele trei puncte pe care echipa le
va obține sâmbătă în meciul de pe Municipal și a spus că nimeni și
nimic nu va împiedica obținerea victoriei.
Faptul că finanțatorul Valeriu
Iftime a pus presiune pe echipă și în special pe antrenor nu îl
interesează, cel puțin declarativ, pe Cristi Popovici. El susține
că se gândește doar la punctele puse în joc în meciul cu
Sportul.
Mai mult, și jucătorii se pare că
sunt conectați la miza acestui meci, antrenorul principal Cristi
Popovici spunând că aceștia își vor da viața pe teren. De asemenea,
tehnicianul botoșănean a făcut un apel și la public pentru a veni
în număr cât mai mare să încurajeze echipa.
„Nu avem dreptul să ne gândim decât la victorie în
meciul cu Sportul. Garantez că echipa o să fie mobilizată sută la
sută și nu putem ieși de pe teren decât cu cele trei puncte. Nu mai
conteaza problemele de lot. Și dacă jucam eu cu Gireada, pe Sportul
trebuia să-l batem. Asta nu înseamnă că Sportul nu e o echipă
valoroasă, dar criza în care ne aflăm noi vizavi de punctele
acumulate nu ne permite decât să ne gândim la cele trei
puncte”, a declarat Cristi Popovici, antrenor
principal FC Botoșani.
Matei și Vașvari au
mers degeaba la medicul naționalei
Atacantul Marius Matei și mijlocașul Gabriel Vașvari vor lipsi în
meciul cu Sportul Studențesc, de sâmbătă, și există riscul ca ei să
nu poată fi folosiți o perioadă mai lungă de timp din cauza
accidentărilor.
Au fost examinați de mai mulți
medici, inclusiv de Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de
fotbal a României, dar niciun tratament nu le-a fost de folos. În
cursul zilei de ieri, Marius Matei și Gabriel Vașvari au plecat la
Mediaș pentru a fi examinați de un alt doctor, în speranța că vor
fi recuperați și vor reveni pe gazon.
În mod cert, cei doi nu vor putea
evolua contra Sportului Studențesc, meci programat să aibă loc
sâmbătă, începând cu ora 11.00, pe stadionul Municipal.
Cristi Popovici, antrenorul
principal al FC Botoșani, spune că Matei și Vașvari au încercat să
facă miercuri un antrenament, dar după încălzire au renunțat
deoarece resimțeau dureri în zona inghinală.
„Probleme de efectiv
sunt numeroase, dar până la ora jocului sperăm să recuperăm cât mai
mulți jucători. Cert este că Matei și Vașvari nu vor face parte din
lot probabil o perioadă mai lungă. Sunt plecați să li se pună un
diagnostic. Au plecat ieri dimineață la Mediaș. Au fost și pe la
Pompiliu Popescu, dar încă nu li s-a găsit un diagnostic
precis”, a spus Cristi Popovici.
Dacă Matei și Vașvari nu au putut
fi recuperați, în schimb vor reveni fundașii laterali Florin
Acsinte și Cornel Codreanu, plus fundașul central Răzvan Tincu.
Articol scris de Răzvan
Sauciuc