„În tur a fost debandadă”

03 Mar. 2010, 11:24 Stiri
„În tur a fost debandadă

Golgheterul campionatului, anul
trecut în Liga a IV-a Hunedoara, când a realizat eventul – Cupă și
campionat cu Retezatul Hațeg, atacantul Ovidiu Popesc a marcat
primul său gol în cel de-al treilea eșalon abia în etapa a XVIII-a,
în înfrângerea de pe teren propriu cu FC Muncitorul Reșița (scor
1-2).

El pune ineficacitatea sa din prima
parte a campionatului pe seama indisciplinei tactice care a fost la
echipă și spune că un mare merit în resuscitarea sa ca fotbalist îl
are noul antrenor al echipei, Titi Alexoi.

„Era debandabă la
echipă toamna trecută. Colegii mei făceau ce vroiau pe teren, toți
jucau după ureche. Acum, este altceva. De când echipa a fost
preluată de nea Titi Alexoi, situația s-a schimbat radical în bine.
Fiecare dintre noi primește sarcini precise pe teren, pe care
încearcă să le respecte cu sfințenie în timpul
jocului”
, spune Popesc.

Are girul
antrenorului

Antrenorul Hațegului, Titi Alexoi, are încredere în potențialul lui
Popesc, despre care crede că îi lipsește doar încrederea în forțele
proprii, iar noul sistem de joc cu trei vârfuri i se potrivește de
minune.

„Ovidiu o să mai dea
multe goluri în acest campionat pentru că este un jucător
disciplinat tactic și s-a integrat repede în noul sistem de joc
implementat de mine la echipă. Însă, la fel ca și întreaga echipă,
are nevoie de încredere”
, apreciază tehnicianul
Retezatului.

40
de goluri a marcat Ovidiu Popesc sezonul trecut în Liga a IV-a
Hunedoara

9
goluri a marcat Retezatul Hațeg în acest sezon în Liga a III-a,
Seria a V-a

Articol scris de Sami
Tamaș

03 Mar. 2010, 11:24 Stiri
Pe aceeași temă