Cu toate că a rămas fără funcția dragă lui, de președinte la
Cetatea, Ciprian Anton continuă să pună bețe-n roate fotbalului
sucevean, care și așa e în moarte clinică. Chiar dacă, beneficiind
din plin și de aportul său FC Cetatea a intrat în procedură de
lichidare, Anton nu este dispus să lase niciun fotbalist să plece
gratis la vecinii de la Rapid, și asta în condițiile în care
respectivii jucători nu au mai fost plătiți de câteva luni
bune.
Cum ar veni, în urmă cu doar două săptămâni același Anton a
putut să-i cedeze gratis la rivalii de la Botoșani pe un Homneac,
Halip sau Moldovan, iar acum s-a trezit să ceară bani pentru ca
sucevenii Apetri, Negru, Breniuc, Stănescu, Azaharioaei sau Jalbă
să joace pentru orașul lor natal. „Niciun jucător nu a
plecat oficial de la Cetatea. Luni i-am convocat la sediul clubului
pentru a afla cine are oferte de la alte cluburi, însă indiferent
dacă e vorba de Rapid sau altă echipă, nimeni nu va pleca gratis.
Avem niște datorii pentru cantonament, medicamente și masă pe care
încercăm să le achităm și de aceea în schimbul jucătorilor vom cere
sume de bani care nu vor fi exagerate. Fotbaliștii care vor să-și
continue cariera în altă parte au două variante: fie acceptă ceea
ce le propunem noi, fie pot să aleagă să depună memoriu, ceea ce va
dura mai mult și necesită timp și bani”, a declarat
Anton.
Cu alte cuvinte, președintele fără echipă este conștient că FC
Cetatea e în culpă față de fotbaliști, care nu au cum să nu aibă
câștig de cauză în instanțele FRF, astfel că după ce i-a mințit pe
aceștia atâta timp, acum încearcă să-i și șantajeze. Și iată cum,
după ce în cele șapte luni în care a fost președinte la gruparea
fanion a fotbalului sucevean nu a catadicsit să plătească niciun
ban la stat, nu a achitat salariile și primele cuvenite jucătorilor
și a acumulat debite pe la mai toți furnizorii, Anton s-a
transformat peste noapte în recuperator, apelând la un joc murdar
față de proprii jucători, aceeași care au închis ochii atâta timp
și au acceptat să joace și să se antreneze pe ger și pe ninsoare în
pofida faptului nu au mai văzut culoarea banilor din luna
octombrie. În mod curios, această poziție a lui Anton vine în
contradicție cu poziția adoptată alaltăieri de primarul Ion Lungu,
care i-a asigurat pe oficialii Rapidului că pot înregimenta gratis
orice fotbalist de la Cetatea.
Echipa a doua și juniorii mai pot juca până la
vară
Întrucât procedura de dizolvare a FC Cetatea mai poate dura câteva
luni, e foarte posibil ca Federația Română de Fotbal să-și dea
acceptul ca echipele de juniori A si B ale clubului să joace până
la finalul campionatului.
În condițiile în care Primăria Suceava a tăiat complet
finanțarea către FC Cetatea, Ciprian Anton a mărturisit că va
încerca să găsească bani din sponsorizări pentru ca echipele de
juniori să-și poată continua activitatea, urmând să apeleze și la
bunăvoința părinților.
Oarecum în aceeași situație se află și Cetatea II, despre care
președintele Asociației Județene de Fotbal spune că nu riscă să fie
exclusă din campionatul Ligii a IV-a. „Atât timp cât
hotărârea Judecătoriei Suceava, care a dispus dizolvarea FC
Cetatea, nu este una definitivă, formația poate continua să
activeze, mai ales că susținerea financiară a echipei nu provine
oricum de la Consiliul Local Suceava. În altă ordine de idei, atât
timp cât Cetatea II își achită taxele către AJF și către brigăzile
de arbitri, nu avem nici un temei legal să-i eliminăm din
competiție”, a declarat Aurel Daicu.
Articol scris de Gabriel
Toderașcu